Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Harghita au intervenit într-un caz de amploare, reținând pentru 24 de ore un cetățean străin (maghiar) acuzat de efectuarea de operațiuni cu produse CU efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație.
Măsura a fost dispusă după ce inculpatul a fost prins în flagrant în municipiul Odorheiu Secuiesc, în timp ce comercializa o cantitate de substanță psihoactivă (2MMC). Din investigațiile efectuate, s-a stabilit că acesta a desfășurat activități ilegale de vânzare a substanțelor interzise în perioada 2023 – ianuarie 2024, afectând consumatorii din municipiu și localitățile învecinate.
În cadrul operațiunii, au fost efectuate 16 percheziții domiciliare pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc și a mai multor comune limitrofe. În locațiile folosite de inculpat au fost descoperite și ridicate 78 de pliculețe conținând substanțe psihoactive (2MMC) și cannabis, 835 de pliculețe tip ziplock din material plastic transparent fără conținut, pliculețe conținând urme de substanță pulverulentă, 3 minicântare electronice de mare precizie, suma de 9600 de lei, telefoane mobile și două pistoale cu gaz.
În urma perchezițiilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a fost coordonată cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Harghita, poliției din Târgu Mureș și IPJ Harghita, luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Harghita și jandarmilor din I.J.J. Harghita. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.



Este important de menționat că, pe toată durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, inclusiv prezumția de nevinovăție prevăzută de Codul de Procedură Penală.