Suporterii Petrolului Ploiesti cu fumigene in peluza

Petrolul și-a început saga eșalonului patru cu o deplasare considerată, apriori, drept cea mai dificilă din acest tur de campionat, pe terenul echipei CS Păulești, campioana sezonului trecut.

 

Gabriel Nae

 

Cei peste 2500 de spectatatori prezenți au avut parte de toate ingredientele unui show de excepție: teren perfect, vreme favorabilă, organizare bună. Iar ei, „lupii Ploieștiului”, au făcut un spectacol demn de marile arene ale României, păuleștenii având numai cuvinte de laudă după minunata coregrafie colorată în galben și albastru!

Petrolul a avut o primă repriză pozitivă încununată cu golul lui NAE, vârful împins al galben-albaștrilor îndeplinind o formalitate la centrarea de gol a lui Dumitrescu: 0-1! Scorul putea să crească în minutele 18 și 27 atunci când același Nae și, respectiv, Dumitrescu, au avut situații incredibile de a majora scorul, doar pripeala și neatenția făcând ca scorul să rămână la limită.

Repriza secundă a debutat cu echipa gazdă mai preocupată să atace și să pună în pericol poarta apărată de Marinică, totul pe fondul scăderii potenței fizice a ploieștenilor. Totuși, în minutul 62, pe dominarea gazdelor, D. Gheorghe a reușit să se debaraseze de Țugui și să scape spre gol dar, inexplicabil, în loc să șuteze din 13 metri, ușor lateral stânga, a preferat, inutil, să fie altruist și să piardă o imensă ocazie de a majora scorul! La fel și Nae (71), blocat inexplicabil înainte să șuteze spre… 0-2, în condițiile în care scăpase singur cu portarul Vreme!

După numai un minut, după o centrare perfectă din flancul stâng a lui D. Gheorghe, nou-intratul Butufei a reluat balonul în bara de sus!

Egalarea putea să se producă cu 10 minute înaintea finalului, Puchea intervenind providențial la pătrunderea lui Ciobanu, în careul mic!

Și, totuși, parcă normal după aspectul jocului, aceasta a survenit cu trei minute înaintea finalului, ȚÂNȚARU șutând fără speranțe pentru Marinică după o centrare utilă a lui Ciobanu: 1-1!

Și astfel, într-un joc pe care mulți nu-l vor uita prea curând, fie și pentru faptul că a fost primul în fotbalul foarte mic, după atâți ani de preamărire, putem concluziona că drumul lung ce va urma va fi, mai mult ca sigur, plin de hârtoape, toate trupele mici ale acestui eșalon dorind să-și facă un titlu de glorie încurcând Petrolul. Care, cu fotbaliști mai bine pregătiți fizic și mai altruiști, poate avea șansa de a bifa unicul obiectiv, promovarea imediată!

Casetă

CS Păulești – Petrolul Ploiești 1-1 (0-1)

Stadion: CS Păulești. Spectatori: circa 2500. Marcatori: Țânțaru (87)/ Nae (10)

CS Păulești: Vreme – Țugui, Neacșu, Bărăgan, Cr. Mihai – I. Alexandru, M. Mihai – L. Dumitru, Zăinescu (71 Arnăutu), Țânțaru – A. Ciobanu (90 Dogaru). Antrenor: Iulius Mărgărit.

Petrolul: Marinică – Olaru, Crăciun, Micu, Catană – Puchea – Dumitrescu (65 Butufei), Cl. Tudor (cpt), Vintilă, D. Gheorghe – Nae (73 Constantinescu). Antrenor: Octavian Grigore.

Cartonașe galbene: Neacșu (68), Alexandru (73)/ Dumitrescu (65), Butufei (76), Vintilă (86)

Au arbitrat: Andrei Moroiță – Cătălin Popovici și Octavian Ciorăscu (toți din Ploiești)

Observator AJF: Marian Deaconu (Ploiești)

sursa foto: sportpictures

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *