Proiectul de ordin de ministru referitor la acordarea burselor școlare a fost publicat în consultare publică de Ministerul Educației în seara zilei de vineri, 25 august, pentru a putea fi dezbatut până pe 4 septembrie.

Conform acestui proiect, se prevede acordarea de burse cu o valoare minimă de 700 de lei pe lună pentru mamele minore, începând cu anul școlar 2023-2024. Aceste burse vor fi acordate pe perioada desfășurării cursurilor, conform documentului menționat anterior.

Condițiile pentru a beneficia de aceste burse presupun ca părinții elevelor minore să depună la școală o cerere din partea părintelui sau reprezentantului legal, însoțită de certificatul de naștere al copilului/copiilor.

În cadrul proiectului de ordin, se specifică că elevelor care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu li se va acorda bursa pentru acea perioadă. Iată ce prevede proiectul pus în dezbatere publică de Ministerul Educației:

ART. 15 – “(1) Bursa pentru mamele minore reprezintă o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și nereușitei școlare.

(2) Cuantumul minim al bursei pentru mamele minore este 700 lei/lună.

(3) Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învăţământ, care frecventează cursurile la zi și au copil/copii proprii în întreținere.

(4) În sensul prezentului ordin, termenul „reintegrate” se referă la reluarea cursurilor de elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor.

(5) În vederea acordării bursei pentru mamele minore părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente:

a) cerere a părintelui/reprezentantului legal; b) certificat de naștere pentru copil/ copii;

(6) Bursa pentru mame minore se acordă pe perioada cursurilor.

(7) Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă.”

Se permite cumularea bursei pentru mamele minore cu toate tipurile de burse, conform proiectului.

Contextualizare: Potrivit unui sondaj realizat de Salvați Copiii România, 8 din 10 mame sau gravide minore sub 18 ani nu participă la școală, iar patru din 10 gravide sau mame minore nu beneficiază de alte servicii medicale în afara medicinii de familie pe durata sarcinii.

În 2020, România se afla în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de fete minore care deveniseră mame: aproape 45% dintre fetele din UE care au născut înainte de a împlini 15 ani proveneau din România, conform datelor definitive Eurostat citate de Salvați Copiii.

Distribuția mamelor minore în funcție de județ (2020):

  • Mureș (63 de mame cu vârsta sub 15 ani)
  • Bihor (52) și Dolj (52)
  • Brașov (40)
  • Argeș (29)
  • Sibiu (28)
  • Bacău (26)
  • Constanța (24)
  • Satu Mare (23)
  • Dâmbovița (22 de fete sub 15 ani au devenit mame în 2020).

Luna aceasta, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și-a exprimat opinia că România ar putea înregistra îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește indicatorii stării de sănătate prin introducerea disciplinei „Educație pentru sănănătate” în școli.

În luna martie a anului 2023, Rafila sublinia importanța ca disciplina „Educație pentru sănătate” să fie inclusă în mod obligatoriu în curriculumul școlar, cu un conținut adecvat fiecărei grupe de vârstă. El a afirmat că „până când nu vom introduce Educația pentru sănănătate ca materie obligatorie în școli, progresul în multe domenii, inclusiv în prevenirea sarcinilor nedorite, va fi limitat.”

Începând cu anul 2022, conform Legii Învățământului Preuniversitar, modulele de educație pentru sănănătate, educație financiară, educație de mediu, educație rutieră, educație juridică sau educație antreprenorială devin parte integrantă a planurilor-cadru și a programei școlare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *