Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat că a intervenit hotărât și fără menajamente în scandalul legat de azilele groazei. Prin expresia „am tăiat în carne vie” aceasta subliniază că a luat măsuri urgente și ferme pentru a soluționa situația deplorabilă din azilele respective și a sancționat responsabilii pentru abuzuri și neglijențe.

Simona Bucura Oprescu: „Am tăiat în carne vie şi, acolo unde vom găsi nereguli, vom continua să facem lucrul acesta, dar având foarte mare grijă. Unu – ca de fiecare dată să punem interesul persoanei şi mă refer la beneficiar, la vârstnici înainte. Doi – în toată această nebunie, să nu pierdem din vedere că sunt şi locuri în care astăzi îmi spuneau cei de la ANPIS, au fost aici, la un cămin, în Bucureşti, de bune practici, dar reforma reală vine din altă parte.

Vine de la faptul că la solicitarea premierului Ciolacu până la 31 august vom veni cu o nouă lege a asistenţei sociale care îşi propune să vină cu noi standarde, care îşi propune ca atât acreditarea, cât şi licenţierea să nu poată fi făcută decât cu vizite în teren, cu vizită la faţa locului şi să nu mai avem licenţieri provizorii.”

Întrebată dacă vor mai fi demiteri, Bucura Oprescu a răspuns că deja au fost demiteri la ANPIS şi, dacă va fi cazul, vor mai fi şi altele.

„Da, Inspecţia Socială, dintre instituţiile pe care Ministerul Muncii le gestionează trebuia să facă controale. Este o structură în interiorul ANPIS, au existat deja demiteri la ANPIS, dacă va fi cazul, vom continua. Evaluăm exact fiecare situaţie şi în funcţie de rezultatele pe care le avem, suntem intransigenţi cu cei care au folosit nevoia oamenilor, nevoile oamenilor pentru a se îmbogăţi”, a mai spus oficialul.

Sursă: stiripesurse.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *