‘T…RENul’ a poposit astăzi în Sinaia cu invitaţi speciali: micuții de la Casa de Copii SOS Satele Copiilor. Călătoria a fost cu adevărat fantastică, mai ales că mulţi dintre copii au mers pentru prima dată cu trenul. Acesta a fost format din vagoane care au purtat pentru o zi numele faimoșilor reni ai lui Moș Crăciun: Rudolf, Comet și Dancer.
Pe parcursul călătoriei, copiii au învățat că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător și că regula de bază pentru a călători este aceea de a avea un bilet.
Aproape 150 de copii au participat astăzi la aventura de căutare a lui Moș Crăciun în călătoria cu trenul pe ruta București — Sinaia.
Timp de aproximativ șase ore, micuții au participat interactiv la diferite acțiuni. Au vizitat Saloanele Regale din București și Sinaia, expoziția de trenulețe electrice, s-au bucurat de expoziția de desene organizată în tren, iar la întoarcere au luat un călător special: pe Moș Crăciun.
sursa cfrcalatori.ro
foto cu caracter ilustrativ