Începe o nouă ediție a bursei locurilor de muncă pentru absolvenți
Șansă pentru absolvenții prahoveni în găsirea unui loc de muncă. AJOFM Prahova organizează la finalul acestei săptămâni, o nouă ediție a bursei locurilor de muncă pentru absolvenți. Evenimentul are drept scop facilitarea accesului acestei categorii de persoane la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici.
Începe o nouă ediție a bursei locurilor de muncă pentru absolvenți
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova organizează pe 14 octombrie, ”Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți”. Acțiunea va avea loc începând cu ora 9.00 și se va desfășura în Ploiești, la Hotel Central. Potrivit reprezentanților instituției, evenimentul menționat se va desfășura în paralel cu acțiuni similare organizate la nivel național, toate bursele locurilor de muncă pentru absolvenți având același scop, respectiv facilitarea accesului acestei categorii de persoane la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici, în condițiile unei concurențe loiale și transparente. Totodată, la aceast eveniment vor putea participa și celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia.
Acțiunea reprezintă o oportunitate pentru toți solicitanții de locuri de muncă interesați de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă în conformitate cu pregătirea lor profesională sau, în ultima instanță, să se (re)orienteze profesional spre ocupații cu mai mari posibilități de angajare pe termen mediu și lung.
Participarea la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi” este gratuită atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se menţionează în comunicat.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.