Terasele de la Castelul Peleş, restaurate!
Institutul Naţional al Patrimoniului a lansat o licitaţie de elaborare a documentaţiei tehnice pentru un proiect de consolidare şi restaurare a teraselor de la Castelul Peleş din Sinaia. Pentru întregul pachet au fost alocați aproape un milion de lei.
Restaurarea și consolidarea sunt lucrări extreme de urgente, mai ales ca de mai mulţi ani, unele dintre terasele ce aparţin clădirii-monument au ajuns să fie sprijinite cu stâlpi de susţinere din lemn pentru a nu se prăbuși.
Licitaţia a fost lansată zilele trecute şi vizează achiziţia de servicii de proiectare pentru elaborarea documentației tehnico-economice și asistență tehnică. Pentru întregul pachet, Institutul Naţional al Patrimoniului a alocat aproape 1.000.000 de lei.
Documentaţia va sta la baza unui viitor proiect de consolidare şi restaurare a teraselor de la Castelul Peleş din Sinaia, după ce în ultima perioadă au fost semnalate mai multe probleme, unele dintre ele potenţial grave. De altfel, de mai mulţi ani, unele dintre terasele ce aparţin clădirii-monument au ajuns să fie sprijinite cu stâlpi de susţinere din lemn.
Proiectul respectiv va urmări consolidarea şi restaurarea terasei cu busturi şi a terasei sud-estice de la Castelul Peleş, incluzând terasele cu numerele de la 1 la 6, pentru care exista un studiu mai vechi, care va fi actualizat cu ocazia acestei licitaţii, şi terasele de la 6 la 13, pentru care se face o completare a respectivei documentaţii tehnice.
Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I
Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară. Fundaţia a fost edificată între ani 1873 şi 1875. Construcţiile au fost definitivate în etape, în anii care au urmat- Lucrările de amenajare a teraselor exterioare au avut loc între 1906 şi 1914.
În 1948, castelul a fost închis, din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu au fost inventariate şi ulterior transferate, multe dintre ele, la muzee sau alte instituţii de cultură din ţară. În 1953, castelul a devenit muzeu naţional, fiind deschis publicului larg, până în 1975, când a fost decisă din nou închiderea, motivată de starea critică de conservare a imobilului. Muzeul a fost redeschis după Revoluţie, iar în anul 2007