În timp ce șeful Gărzii de Mediu se războiește cu primarul din Sinaia, groapa ilegală de gunoi desoperită în Parcul Bucegi, continuă să fie alimentată cu deșeuri. În urmă cu câteva ore, alte grămezi au apărut în zona de lângă carieră.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, susține că nu a fost informat de situația descoperită de comisarul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.
„Am văzut disputa dintre domnul primar şi domnul comisar general, aştept un raport cu privire la situaţia de la faţa locului. Cu siguranţă dacă îl ascult pe domnul primar nu este o depozitare de deşeuri, dacă îl ascult pe domnul comisar general este o catastrofă locală pentru că s-au depozitat deşeuri acolo, aştept raportul să văd despre ce este vorba exact, dacă sunt deşeuri sau nu sunt deşeuri. De depozitat s-a depozitat ceva acolo. Întrebarea este ce s-a depozitat”, a explicat marți ministrul Mediului.
Așa se face că în zilele următoare, Corpul de Control va ajunge la Sinaia pentru a dezamorsa situația.
Cert este că, la finalul săptămânii trecute, comisarii de mediu au descoperit în mijlocul pădurii, în Parcul Național Bucegi, o suprafață întinsă pe care erau depozitate atât deșeuri menajere, cât și deșeuri provenind din lucrări de asfaltare și din construcții.
Cum pe Valea Prahovei se fac lucrări ample, atît imobiliare cât și edilitare, surse din administrația sinăiană vorbesc peste o importantă firmă de construcții, care ar fi autoarea depozitării ilegale de deșeuri.
Ploiești TV și Republikanews au demarat o amplă anchetă în acest sens.
Până atunci, autoritățile care au descoperit dezastrul ecologic, sunt sfidate.
Astăzi, alte grămezi de deșeuri de toate felurile, în special din construcții, au apărut în groapa ilegală din pădure.
Conform declarațiilor făcute public de comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, groapă ilegală de gunoi ar fi fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor.
„Vorbim de o carieră abandonată care se găseşte în Parcul Natural Bucegi şi care a fost folosită de primărie pentru depozitarea deşeurilor. Mai nou, o parte din deşeurile depozitate în anii anteriori sunt folosite pentru a genera fundaţie în dezvoltări imobiliare, ceea ce e şi mai crunt”, afirma şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu.
Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, l-a atacat, într-o postare pe Facebook, pe comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, pe care l-a denumit „comisar online”, spunând că acesta ar fi trebuit să îşi folosească atribuţiile şi să amendeze. Oprea a negat existenţa gropii de gunoi la care face referire Berceanu.
Lucru demontat de imaginile filmate vineri, în timpul celui de-al doilea control al comisarilor de mediu.
Vezi aici imaginile surprinse vineri la Sinaia: