Senatorul PNL Iulian Dumitrescu acuză PSD de escrocherie politică
Iulian Dumitrescu, senator și președinte PNL Prahova, a dar publicității un comunicat virulent la adresa guvernării PSD.
Senatorul îi acuză pe social-democrați de escrocherie politică.
„Promisiunile PSD de mărire a peste 5 milioane de pensii mici reprezintă cea mai mare escrocherie politică de după revoluţie.
Dragnea şi Tudose şi-au bătut joc de pensionari. Au amânat, nu se ştie exact până când, adoptarea noii legii a pensiilor promisă în campania electorală.
Legea pensiilor trebuia adoptată până la 1 octombrie 2017 și aplicată din 2018.
Dar Liviu Dragnea tocmai i-a anunțat pe pensionari, inclusiv pe cei cu votul cărora a câștigat alegeri, că nu există bani pentru aplicarea unei legi mai favorabile a pensiilor începând din 2018.
CITEȘTE și A fost stabilită noua conducere TNL Prahova. Mesajul senatorului Iulian Dumitrescu
Guvernul PSD-ALDE nu are banii pe care i-a promis.
Iar modalitatea în care se gândește să-și onoreze promisiunile este eventual să fure din pensia copiilor, pentru a le da bani părinților (adică din Pilonul 2 de pensii).
Aceeaşi atitudine de sfidare și dispreț a actualei puteri se poate vedea și în cazul pensiilor pentru condiții grele de muncă. Unde recalcularea produsă de guvernul în funcţie a dus la discriminări majore între oameni care au muncit același număr de ani.
Măririle de salarii și pensii nu sunt altceva decât o păcăleală sinistră. Iar PSD va ieşi din-prim planul politicii, strivit de propriile minciuni şi de propria incompetenţă.”