logo
RNTV Live

13 persoane reţinute în urma percheziţiilor BCCO la traficanţi de droguri

cannabis
Raluca Eparu

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și ai Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat ieri 26 percheziții, 25 în județul Prahova și una în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracţională specializată în trafic de cannabis și substanțe noi cu proprietăți psihoactive. 140 de persoane au fost aduse la audieri, dar doar 13 au fost reţinute pentru 24 de ore, iar astăzi ele vor ajunge în faţa instanţei cu propunere de arest preventiv. alte şapte persoane au fost plasate sub control judiciar. Membrii grupării ar fi vândut substanțele interzise unor consumatori din județul Prahova, cu precădere din municipiul Ploiești. În urma perchezițiilor, de la locuințele celor în cauză au fost ridicate semințe de cannabis, cantități de materie vegetală, ustensile destinate consumului, ambalării și distribuirii drogurilor, precum și arme albe și telefoane mobile. Cercetările continuă pentru a se stabili întreaga activitate infracţională a grupului.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor