13 milioane de pachete cu lapte și corn pentru elevii din Prahova

Consiliul Județean Prahova este în plină procedură de selectare a firmelor care vor distribui în anul școlar 2016 – 2017, lapte și corn în școlile prahovene. În acest moment caietul de sarcini este urcat pe SEAP și sunt așteptați ofertanții. Până acum două firme s-au înscris pentru câștigarea Programului Guvernamental ”Lapte și Corn”. Valorea contractului este de peste 14 milioane de lei, fără TVA. Pe 29 august se deschid ofertele, iar până atunci se mai pot înscrie și alte firme în competiție. Pe tot parcursul anului școlar, câștigătorul licitației trebuie să livreze 13 mii de pachete cu lapte și corn. Este admis doar laptele UHT, dublu pasteurizat. Acesta poate fi înlocuit, în condiții excepționale, doar cu iaurt. De programul guvernamental vor beneficia 74.000 de elevi din Prahova.

La sfârșitul anului trecut, procurorii de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis șapte dosare penale in rem pentru infracțiuni contra sănătății publice după ce 80 de elevi din mai multe școli din județ au prezentat simptome specifice toxiinfecției alimentare provocate de consumul produselor distribuite prin programul lapte și corn. Direcția Sanitar Veterinară Prahova a găsit în mai multe probe de lapte prelevat din școlile unde au fost semnalate incidente, enterobacterii.

 

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here