logo
RNTV Live

Zi importantă pentru credincioşi. Ce tradiții se respectă cu sfințenie astăzi?

sursă foto laura laurenţi
Mihai Constantinescu

OIA MARE! Ce tradiții se respectă cu sfințenie astăzi?

Denia din Joia Mare, numită și Denia celor 12 Evanghelii, este prima zi în care nu se mai bat clopotele până la Paște, ci doar se bate toaca. În această zi de sărbătoare, în Mănăstiri, se desfășoară un obicei care amintește de gestul făcut de Mântuitorul Isus Hristos la Cina cea de Taină, acela de a spălat picioarele cele 12 apostoli.

Astăzi, în joia mare, gospodinele trebuie să vopsească ouăle pentru Paște. Tradiția populară spune că ouăle înroște în această zi, nu se strică tot anul.

De unde vine obiceiul? Legendele povestesc că, atunci când Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului a așezat un coș cu ouă sub cruce. Sângele care picura din rănile lui Isus, a înroșit ouăle.

Înroșirea ouălor sunt simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Tocmai de aceea ele nu pot lipsi de pe masa de Paște. Tot tradițiile populare vorbesc despre puterile miraculoase ale ouălor înroșite. Se spune că aduc protecție in case, iar dacă sunt puse în brazde, la arat, pământul va da roade mai multe.

Unii creștini, în dimineașa din Duminica Paștelui, își spală fața cu apă în care au pus un ou roșu. Spun că așa vor fi rumeni la față și sănătoși tot anul.

Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru se fac în amintirea celor care au murit.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor