Polițiști ai Biroului Rutier Ploiești au acționat pe raza municipiului, cu precădere pentru depistarea abaterilor referitoare la portul centurii de siguranță și utilizarea dispozitivelor de retenție omologate.
În urma acțiunii, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale (din care 30 pentru neutilizarea centurii de siguranță), în valoare totală de 46.750 lei.
De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare. Și polițiști ai Serviciului Rutier au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în zona drumurilor județene, îndeosebi pentru a preveni cazurile de neutilizare a centurii de siguranță. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 161 sancțiuni contravenționale (45 pentru depășirea vitezei legale, 34 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.), în valoare totală de 29.290 lei. Ca măsuri complementare au fost reținute trei permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare.
Foto cu caracter ilustrativ