Zeci de blocuri din Ploiești, reabilitate cu fonduri europene. Lista lor!
Este vorba, mai exact, de 21 de blocuri din oraș. Acestea au fost propuse pentru reabilitare din fonduri europene, prin PNRR. Investiția este una extrem de valoroasă și se va ridica la puțin peste 17 milioane de euro.
Pentru a se îndeplini obiectivul propus, reprezentanții municipalității Ploiești vor participa cu două proiecte pentru reabilitare, în cadrul Componentei 5, Valul renovării, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Din primul lot fac parte 9 blocuri. Valoarea total a eligibilă a fost initial de aproximativ 7 milioane de euro, proiectul fiind aporbat în luna mai din anul curent. Numai că, între timp, a fost aprobat înca un lot de 12 imobile și a fost nevoie de o ajustare semnificativă a fondurilor, acestea din urmă avand o valoare pe aproximativ 7,5 milioane de euro. Sumele vor fi acoperite din fonduri europene, iar TVA-ul din bugetul de stat. În cazul în care apar cheltuieli neeligibile se va apela la bugetul local.
Lista blocurilor din primul lot
Blocurile propuse spre reabilitare:
K7, de pe strada Ştefan Greceanu, 143 nord, de pe strada Rapsodiei, 70 scara A, de pe strada Domnişori, 78, de pe strada General Eremia Grigorescu, şi 9F, de pe strada Sinăii. 4E, 5A, 6A, 16A, 16B1, 16B2, 16C, de pe Bulevardul Republicii, 30D şi 30E de pe strada Luminii. Lotul doi include blocurile 29C, 11A, de pe Republicii, 37L, de pe strada Splaiului, 29B, de pe strada Colinei, 28, de pe strada Bucşoiului, 43 (scările A,B,C,D) din strada Anotimpului, G4, de pe strada 13 Decembrie.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.