logo
RNTV Live

WEEKEND CU SURPRIZE….NEPLĂCUTE! Zeci de sancțiuni aplicate de oamenii legii

restrictii-circulatie
Daniel

Pe parcursul zilei de ieri, 6 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat acțiuni care au avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră.

În acest sens, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au acționat pe drumurile naționale din județ pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, dar și pentru combaterea nerespectării de către conducătorii de biciclete a normelor privind circulația pe drumurile publice.

Peste 160 de autovehicule au fost controlate și au fost efectuate peste 100 de testări cu aparatul etilotest.

Astfel, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 15.340 de lei.

Dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru abateri săvârșite de bicicliști, iar 10 sancțiuni au fost aplicate pietonilor.

Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare au fost retrase.

De asemenea, în intervalele orare 8.00-10.00 și 16.00-18.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte și cei ai Secției de poliție Rurală Bălțești au desfășurat acțiuni pe raza acestora de competență, pe linia depistării conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, precum și pe linia celorlalte cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate peste 70 de persoane și controlate peste 50 de autovehicule.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.845 de lei.

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și un certificat de înmatriculare a fost retras.

Acțiunile polițiștilor prahoveni vor continua și în perioada următoare!

Dați dovadă de responsabilitate în trafic, conduceți preventiv, fiți atenți și nu vă grabiți, deoarece important este să ajungeți în siguranță la destinație.

Depistați circulând pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau cu numerele provizorii expirate

La data de 6 mai a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Valea Călugărească au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, care circula din direcția satului Arva către DN1B.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 7 mai a.c., în jurul orei 1:30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului Ploiești, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești-Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Daciei un autoturism a lovit o țeavă de gaze.

Deplasându-se la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză, la volanul căruia se afla o tânără în vârstă de 22 de ani, care a circulat pe strada Daciei către strada Traian și ajungând în dreptul unui imobil, în timp ce parca mașina ar fi acroșat un branșament de gaze provocând astfel avarierea acestuia.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că numărul provizoriu de circulație al autoturismului este expirat din cursul lunii martie a.c.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor