Cu ocazia Paștelui 2025, InfoCons a analizat vopselele de ouă de pe piața din România și a tras un semnal de alarmă: toate produsele testate conțin aditivi alimentari (E-uri), unii în număr mare. În total, au fost verificate 62 de tipuri de vopsea, de la firme cunoscute precum Dr. Oetker, Heitmann sau brandurile din magazinele Jumbo și Metma.

Rezultatele arată că fiecare vopsea are între 1 și 11 E-uri în compoziție. Cele mai des întâlnite sunt acidul lactic (E270), azorubina (E122 – un colorant artificial) și acidul citric (E330). În medie, fiecare produs conține 6 aditivi.

Pe lângă ingrediente, InfoCons a observat și mari diferențe în eficiența produselor: de exemplu, cu 3 grame de vopsea se pot colora până la 60 de ouă, iar cu 4 grame – doar 15. Asta arată că nu cantitatea de vopsea contează, ci concentrația substanțelor din ea.

Concluzia? Cititul etichetei devine esențial. Nu toate vopselele sunt la fel, iar unele pot fi mult mai toxice decât par la prima vedere. InfoCons recomandă mai multă atenție din partea consumatorilor atunci când aleg produsele pentru masa de Paște.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews