Tricolorul LMV Ploiești – SCM U Craiova 3:1 (19:25, 25:23, 25:20, 25:23)

Aseară, cei aproape 600 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor „Olimpia” au putut urmări un spectacol de volei, în care Tricolorul LMV Ploiești s-a duelat cu echipa campioană SCM U Craiova, în cadrul etapei a VII-a din Divizia A1 la volei masculin.

După ce a cedat fotoliul de lider al clasamentului, în care s-a aflat două etape, echipa pregătită de antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu urmărea să-și mențină, totuși, invincibilitatea pe teren propriu, într-un duel cu o formație care pierduse, în rundele anterioare, cu alte două pretendente la medalii în acest sezon, Volei Municipal Zalău și Steaua București.

În primul set, la scorul de 2:1 pentru oaspeți, Centelles a călcat pe piciorul unui adversar, după un atac la fileu, iar antrenorii Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu se vedeau nevoiți de a schimba planul de joc chiar din start, din moment de extrema clubului ploieștean nu a mai putut continua.

Centelles a fost transportat imediat la spital, pentru verificări, însă s-a întors la sală, în startul setului al patrulea, primul verdict fiind entorsă la glezna piciorului drept. Urmează, totuși, alte teste mai amănunțite pentru a stabili cu exactitate situația accidentării.

În locul său a intrat Tudorel Farcaș, dar în primul set a părut că nimic nu a funcționat la Tricolorul LMV. Echipa antrenată de selecționerul României, Dănuț Pascu, a preluat inițiativa în joc, după cinci puncte la rând, care au dus scorul la 7:3. Tricolorul LMV a revenit, reducând diferența, mai întâi la trei puncte, scor 7:10, iar apoi la două puncte, scor 11:13, pe serviciul bun al lui Zhylinskyi. Cu multe erori de preluare, ploieștenii au cedat din nou teren, Lică și compania desprinzându-se la șase puncte, scor 18:12. Riabukha, Carrasco și Farcaș au readus o rază de speranță în tabăra gazdelor, însă oaspeții și-au procurat șapte mingi de set, după un parțial de 6:2. Zhylinskyi și Ferreira au întârziat deznodământul, craiovenii adjudecându-și actul cu 25:19.

Răspunsul Tricolorului LMV a fost unul pe măsură, revenind la jocul care a adus echipa pe primul loc al clasamentului, controlând setul secund, deși oaspeții s-au menținut aproape. Centrii ucraineni Zhylinskyi și Riabukha au fost elementele letale ale ploieștenilor, completați de Ferreira și Voinea și de o apărare atentă, cu Skundric în rol principal.

Ferreira și Voinea au dus pentru prima oară gazdele la două puncte avans, scor 4:2, Tricolorul LMV majorând ecartul la 9:6. Ospeții au egalat la 11, dar rotația foarte inspirată a antrenorilor ploieșteni a dat peste cap planurile echipei oltene, iar Tricolorul LMV a revenit în frunte, scor 13:11, după un blocaj fenomenal al lui Riabukha. Farcaș, cu două puncte la rând și Grigoraș, cu un as, au refăcut un ecart de trei puncte, scor 18:15.

SCM U Craiova a replicat, profitând de câteva erori în tabăra gazdă, egalând la 18. Ghimeș și Riabukha (cu un nou blocaj perfect) au menținut, însă, ploieștenii în avantaj, mărind diferența chiar la două lungimi, scor 22:20. Farcaș a adus echipa chiar la trei mingi de set, scor 24:21, dar tot el a fost blocat, apoi, iar SCM U Craiova a revenit la 24:23. Grigoraș a închis actul la 25:23.

În setul al treilea, de la scorul de 4:2, oaspeții au preluat inițiativa, punctând de trei ori la rând, după care s-au distanțat la 12:9. Pe serviciul lui Riabukha, Tricolorul LMV a traversat o perioadă excelentă, iar de la 13:11 pentru oaspeți a preluat conducerea, după șapte puncte consecutive, în care jocul gazdelor a fost la polul opus față de primul set, acum toate departamentele funcționând la parametri optimi.

SCM U Craiova a încercat o revenire, însă Zhylinskyi, Ferreira și Carrasco s-au asigurat că nu se va întâmpla așa ceva, Tricolorul LMV păstrând un avantaj de cinci puncte până la final, adjudecându-și setul cu scorul de 25:20.

Setul al patrulea a avut de toate: dramatism, întorsături de situație, dueluri interesante între antrenorii celor două echipe, precum și volei de calitate. Oaspeții s-au desprins primii, la 6:3, după patru puncte la rând. Tricolorul LMV a răspuns, egalând la 7, după care Farcaș și Ferreira au dus scorul la 10:9.

Oaspeții au întors rezultatul, scor 12:11, însă Tricolorul LMV a revenit în frunte, cu o apărare superbă și cu Riabukha de neoprit deasupra fileului, scor 15:13. După două erori de preluare, SCM U Craiova a egalat. Ploieștenii au eliminat, apoi, greșelile din repertoriu, iar Zhylinskyi, cu un nou blocaj, au adus gazdele la două puncte avans, scor 20:18, pentru ca Ferreira să majoreze ecartul la 22:19.

SCM U Craiova nu a cedat, revenind la 22:21, respectiv 23:22, salvând, apoi, și o minge de meci a ploieștenilor. Dar, Tricolorul LMV a închis setul și meciul, cu 25:23 în actul al patrulea, o victorie superbă din care a luat toate cele trei puncte puse în joc, cu care a revenit, provizoriu, pe primul loc al ierarhiei, înainte de celelalte meciuri ale etapei, programate astăzi.

Jucătorul meciului a fost Kostiantyn Riabukha, cu 13 puncte, +12 la mingi câștigate vs pierdute, precum și trei bocaje și un procentaj de 71% la atacurile câștigătoare.

Pentru Tricolorul LMV urmează o nouă confruntare cu SCM U Craiova, însă în deplasare, de data aceasta, miercuri, 16 noiembrie, ora 18:00, în turul sferturilor Cupei României. În campionat, echipa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu va evolua, tot pe teren propriu, sâmbătă, în compania unei alte formații care se luptă la titlu, anume CS Arcada Galați.

Casetă

Tricolorul LMV: Zhylinskyi, Ferreira, Voinea, Centelles, Kostiantyn, Riabukha, Carrasco – Skundric. Au mai intrat: Farcaș, Ghimeș, Grigoraș, Aleksic, Milivojevic. Antrenor: Sergiu Stancu.

SCM U Craiova: Yordanov, Stulenkov, Ene, Bartha, Lică, Olteanu – Mărieș. Au mai jucat: Keller, Georgescu, Marian Bala, Silviu Suson. Rezervă neutilizată: Filip. Antrenor: Dănuț Pascu.

Au arbitrat: Bogdan Stoica și Alexandru Prodana (ambii din București). Observator FRV: Constantin Ispas (București)

sursa: tricolorullmvploiesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *