Sursa: ceccarbusinessmagazine.ro

Oamenii vor putea vizita gratuit Muzeul Naţional Cotroceni, în data de 8 iulie, cu ocazia aniversării a 32 de ani de la înfiinţare.

„Înfiinţat prin Hotărârea Guvernului României nr. 478 din 10 iulie 1991, ca instituţie de reprezentare şi importanţă naţională, fidel misiunii sale de promovare a patrimoniului şi în semn de preţuire faţă de public, Muzeul Naţional Cotroceni oferă vizitare gratuită, cu intrare liberă, fără programare, în data de 8 iulie, în intervalul orar 12,00 – 20,00 (ultima oră de intrare fiind 19,30)”, transmite instituţia muzeală, într-un comunicat.

CE SE VA PUTEA VIZITA ÎN CADRUL MUZEULUI

În cadrul turului, publicul va putea vizita expoziţia „Merem la America!”, în Spaţiile Medievale, realizată de Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, cu sprijinul Colecţiei Sorin Mărgărit, şi expoziţia „Costumul popular – simbol al identităţii naţionale”, prezentată pe etajul I al muzeului, realizată de Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I.

Expoziția foto-documentară „Merem la America!” aduce în atenția publicului istoria migrației românești în Statele Unite ale Americii, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și până la începutul secolului al XX-lea, și spune povestea emigranților români și a primelor comunități românești formate pe teritoriul nord-american.

Expoziția „Costumul popular – simbol al identității naționale” cuprinde piese vestimentare din costumul popular românesc și uniforme militare, care au aparținut membrilor Familiei Regale a României, și care se află în patrimoniul Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I.

Pe tot parcursul traseului de vizitare, publicul va putea solicita și va primi informații de la specialiștii muzeului, care se vor afla în toate spațiile deschise.

La intrarea în muzeu se va prezenta un act de identitate în original (C.I. sau pașaport).

Sursa: jurnalul.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *