logo
RNTV Live

Vineri 13, dar pentru Petrolul! (GALERIE FOTO)

main petrolul - alexandria
Cristian Anghelescu

Vineri 13, dar pentru Petrolul!

După o etapă în care “petroliștii” au avut liber iar teleormănenii au câștigat greu, 2-1, cu Chiajna II, la Alexandria, cele două echipe s-au întâlnit astăzi într-un adevărat derbi al turului de campionat.

Un meci considerat, apriori, greu, s-a dovedit chiar mai mult decât atât! Oaspeții din Alexandria au făcut un meci perfect pentru o echipă care joacă în deplasare. Un nucleu bine acordat de fostul antrenor al Metalului Plopeni s-a dovedit o altă nucă tare pentru ploieșteni.

Partida a debutat după ce, de la ora 15:00, cealaltă pretendentă teleormăneană la promovare, Voința Turnu Măgurele, a remizat la Chiajna, 2-2 (0-1) cu Concordia din localitate.

Suficiente premise pentru ca jocul să fie bine încărcat, aproape de predicțiile făcute ieri de către cei doi antrenori!

Fără mijlocașul defensiv Marius Mitran, unul dintre cei mai valoroși echipieri ai trupei teleormănene, echipa lui Romulus Ciobanu nu a suferit.

În locul acestuia, eliminat în minutele de prelungire săptămâna trecută, a fost plasat Calofir. Iar acesta s-a dovedit util echipei, cel puțin în prima repriză, cea a prognozatului iureș al ploieștenilor.

Meciul în sine

Meciul a debutat extrem de echilibrat, cu ambele echipe preocupate să distrugă jocul adversarei. „Lupii” au încercat mai mult să ducă mingea spre careul advers iar Nini Popescu a avut prima oportunitate de a deschide scorul. În minutul 22,de la 18 metri, acesta a prins un șut puternic dar insuficient cadrat, mingea trecând puțin peste poartă!

Complet contrar cursului jocului, la o fază care nu anunța nimic, oaspeții au deschis scorul! Era minutul 31 atunci când CĂPĂȚÂNĂ a prins “șutul vieții”, de la 17 metri, perpendicular, trimițând mingea în dreapta lui Bolboașă: 0-1!

După șase minute, în urma unei centrări superbe a lui Velisar, Arnăutu, singur la 11 metri, a șutat exact pe reflexul formidabil al lui Olteanu! A fost primul șut al “lupilor”, venit după 37 de minute!

În minutul 41, la capătul unei faze în care Arnăutu a dat pasa decisivă, PRUNESCU a marcat de la 10 metri: 1-1!

Repriza suspinelor

Surpriza mitanului secund a fost înlocuirea marcatorului, Jean Prunescu, cu Frâncu. O modificare decisă, cel mai probabil, din rațiuni medicale…

La fel ca în prima repriză, jocul nu a oferit ocazii de gol, eficiența apărărilor fiind dublată de un travaliu incredibil al liniilor mediane!

Grigore a mutat ofensiv prin introducerea lui Ciocâlteu în locul neinspiratului N. Popescu.

Puternic susținuți din peluze, “petroliștii” au început să riște din ce în ce mai mult, spațiile din defensivă crescând exponențial. Numai că, mulțumindu-se cu puțin, oaspeții nu au obținut totul în fața unei echipe ploieștene rătutită și incapabilă să reacționeze decisiv!

Ca să fim obiectivi, jocul teleormănennilor a fost și mai consistent și mai bine orientat decât cel al “lupilor”. Care, indiferent de ce se spune, este departe de ceea ce echipa primește din partea finanțatorului!

  • În deschiderea partidei, Mircea Dridea, seniorul simbol al Petrolului, i-a oferit lui Jean Prunescu trofeul acordat pentru cel mai valoros fotbalist al lunii trecute!
  • La meci au asistat și circa 30 de suporteri teleormăneni, încurajările acestora fiind insignifiante raportat la vuietul ploieștenilor!

Casetă

FC Petrolul Ploiești – FCM Alexandria 1-1 (1-1)

Stadion: „Ilie Oană”. Spectatori: circa 5500. Marcatori: Prunescu (41)/ Căpățână (31)

FC Petrolul: Bolboașă – Catană, Prunescu (46 Frâncu), Antoche, Velisar – Chindriș, Olaru – N. Popescu (52 Ciocâlteu), Cl. Tudor (cpt) (84 Păun), Saim Tudor – Arnăutu (72 D. Gheorghe). Antrenor: Octavian Grigore.

FCM Alexandria: Olteanu – Sârbu, Floricel, Ciocoteală, Gheorghe – Desculțu (57 Călin), Vîlcică, Calofir, Radu (cpt) – Terci, Căpățână (90+3 Barbălată). Antrenor: Romulus Ciobanu.

Cartonașe galbene: D. Gheorghe (75), Frâncu (81), Păun (86)/ F. Radu (16), Sârbu (36), Desculțu (55), Ciocoteală (84)

Au arbitrat: Florin Andrei (Târgu Mureș) – Florin Pucheanu (Ulmi-Dâmbovița) și Cosmin Vătămanu (București).

Observatori: Florin Ungureanu (Bacău) și Sorin Cojocaru (București)

romsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor