logo
RNTV Live

VIDEO/Mare atenție! Puteți intra pe INTERZIS. Pe strada Democrației au fost montați stâlpi de sparare a sensurilor

rnews

Atenție, șoferi!

Imediat după regândirea proiectului liniei de tramvai din Ploiești, multe dintre stațiile de tramvai nu au făcut decât să încurce circulația. Una dintre acestea este cea de pe strada Democrației.

Chiar în fața Bisercii Sf. Pantelimon, de cele mai multe ori, sunt mașini parcate, iar ceilalți șoferi sunt obilgați să treacă peste linia continuă. Pe timp de iarnă, pericolul este și mai ridicat. Lipsa marcajelor rutiere creează un adevărat haos în rândul șoferilor care veneau de pe strada 13 Democrației spre strada 13 Decembrie.

Inclusiv cei din comisia de circulație a primăriei au sesizat problemele în zonă ,însă o variantă concretă a fost mai greu de găsit.

Ultima soluție nu pare să rezolve prea mult problemele. Montarea unor stâlpișori de separare a sensurilor îi induc și mai tare în eroare pe șoferii care pot ajunge pe INTERZIS.

Un ploiștean a postat un mesaj pentru șoferii din zonă și imagini cu separatoarele din intersecția cu pricina.

Contrasens! Contrasens everywhere! 
Bă, băieți, fiți atenți la liniile Nazca de pe Democrației! Dacă tăiați linia continuă, intrați pe contrasens și riscați să pupați un tramvai sau un autoturism… Ceva frumos, ce vine de pe 13 Decembrie. Mult succes!

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor