Liviu Drăghici este profesor la Colegiul Economic Virgil Madgearu și fondatorul Anticaffe New Experience, unul dintre puţinele locuri din România unde plăteşti nu consumaţia, ci timpul petrecut aici.
De două săptămâni se află în izolare la domiciliu, după ce s-a întors din Spania. În tot acest timp pe lângă faptul că a fost un exeplu pentru cei care nu știu ce înseamnă această masură, a postat zilnic sfaturi pentru cei care se pot plictisi atunci când stau închiși în casă.
Tot săptămâna aceasta a pus și lacătul la cafeneaua în care și-a investit toți banii, însă asta nu l-a dus în pragul disperării. Având o relație de prietenie cu angajații, acesta a decis că aceasta este măsura cea mai bună pentru toată lumea.
Și cum statul în casă a fost mai degrabă un brainstormig pentru Liviu Drăghici, sfaturile pentru oamenii de business nu au întârziat să apară pe pagina sa.
Detalii aici: https://liviudraghici.ro/
sau aici: https://www.facebook.com/liviudraghici.ro/
De la începutul măsurii de izolare la domiciliu acesta „ne-a amenințat” că scoate orga din dulap. După ce a găsit tot felul de scuze, ba că a căzut curentul, ba că trebuie să termine cartea la care lucrează, astăzi, la zi de sărbătoare, a venit și surpriza muzicală.
Cu toții ne așteptam la hit-ul „cinci bani, zece bani”, dată fiind situația economică actula, însa Liviu a încercat să vină cu ceva mult mai original. În creație proprie, amuzat, dar totodată destul de convigător, hit-ul care descrie cel mai bine situația actuală prin care trece o lume întreagă.