logo
RNTV Live

VIDEO Termo Ploiești, o societate cu mari probleme

Dumitrescu Vlad

Bugetul Termo Ploiești a fost aprobat, într-un final, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local. În timpul dezbaterilor, aleșii locali au punctat și aspectele care țin de tarif și de subvenția acordată populației.

30 milioane lei pierderi. Așa arată bugetul Termo Ploiești, aprobat într-un final, într-o ședință extraordinară a legislativului ploieștean.

Dezbateri au existat și pe tema tarifului la gigacalorie și a subvenției acordată de municipalitate pentru ploieștenii racordați la sistemul central de termoficare, respectiv dacă există sau nu cadru legal pentru ca Termo Ploiești să factureze la valorile stabilite într-o hotărâre a Consiliului Local din 2019.

Discuțiile au fost reluate  în contextul în care Direcția Economică din cadrul Primăriei Ploiești consideră incorect ca tariful și subvenția să fie stabilite printr-o hotărâre din 2019.

Cu toate că lucrurile sunt în continuare neclare în acest aspect,  primarul Andrei Volosevici a oferit garanții că ploieștenii vor plăti în continuare suma de aproximativ 220 lei/ gicagaclorie.

Rămâne de văzut dacă autoritățile publice locale vor reuși să mențină în viață Termo Ploiești în condițiile în care încă există discuții pe tema facturării, iar  societatea funcționează în pierdere.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor