VIDEO/ Premieră absolută. peste 1000 de percheziţii pe colete trimise pe corespondenţă
Percheziţii de amploare nemaivăzută pe coletele trimise prin corespondenţă. În vizor se are traficul cu tutun prelucrat și eludarea plății accizei la bugetul de stat.
Potrivit Poliţiei Române, aceste acțiuni au avut la bază o documentare informativă minuțioasă, reușindu-se astfel confiscarea, până în acest moment, a 1.600 de kg. de tutun prelucrat, supus accizării. Prejudiciul adus bugetului de stat se ridică la aproximativ 140.000 de Euro.
De asemenea, în urma perchezițiilor efectuate, au mai fost identificate tuburi și filtre pentru țigarete, dar și o mașină de fabricat țigarete.
Dacă toate acestea ar fi ajuns la destinatari, s-ar fi putut confecționa aproape 2.000.000 de țigarete contrafăcute (estimativ, aproape două tir-uri) care ar fi ajuns pe piața neagră din România, putând afecta, totodată, sănătatea consumatorilor.
Menționăm că toate aceste activități au fost realizate sub coordonarea Direcției Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române de către polițiști ai Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, potrivit sursei citate.
De asemenea, acțiunile polițiștilor au beneficiat de sprijinul Poștei Române și a Direcției Regionale Vamale București.
Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro