Sursă foto: GSP

Într-un meci jucat pe caniculă, pe Stadionul Municipal din Botoșani, Petrolul Ploiești a ratat într-un mod rarisim victoria, după un final de partidă de-a dreptul dramatic.

Deși termometrele indicau peste 33 de grade la startul meciului, prima repriză a fost bogată în ocazii de poartă. Moldovenii au început în ofensivă, iar „veteranul” Paul Papp s-a opus șutului în forță al lui Florescu (‘7) în ceea ce avea să fie prima ratare a meciului.

Pe tabelă s-au trecut, însă, ploieștenii, printr-un gol superb marcat de Grozav după o pasă din tușă dată de Budescu. „Șeptarul” prahovenilor a prins un șut în plasa laterală a porții, din marginea careului. 

Ulterior, botoșănenii lui Marius Croitoru s-au năpustit în atac. Mutombo a trecut pe lângă egalare de două ori, golul de 1-1 sosind până la urmă în minutul 39. Mihai Roman II a împins excelent mingea în poartă, la centrarea la fel de bună a lui Dican, la doar câteva secunde de la o intervenție salvatoare a lui Zima la șutul aceluiași Roman.

Budescu a semnat prima ratare a reprizei, trimițând în zid din lovitură liberă, iar la cabine s-a intrat cu scorul de 1-1.

A doua parte a jocului a fost semnificativ mai slabă decât prima. Căldura, (posibil) oboseala și lipsa de inspirație au dus la dueluri oarbe la jumătatea terenului, greșeli individuale și ratări monumentale.

Spre exemplu, în minutul 63, petrolistul Jair a ratat inexplicabil ținta, din doi metri. Ratarea uluitoare a brazilianului a venit după o finalizare haotică a puștiului Cărăușu, din tabăra adversă. „Lupii” au fost mai omogeni în cel de-al doilea mitan, apropiindu-se în mai multe rânduri de poartă, dar nu a fost de ajuns pentru a marca golul victoriei.

Prelungirile au fost însă de-a dreptul NEBUNE! Mai întâi, un gol minunat înscris de Gicu Grozav a fost anulat pentru un ofsaid minuscul.

Chiar și așa, oaspeții au primit un penalty nesperat în minutul 90+11! Același Grozav, înger și demon în această partidă, a executat și a trimis pe lângă poartă! Al doilea penalty la rând ratat de „lupii galbeni”, după cel din etapa inaugurală (cu U Cluj), bătut slab de Budescu.

Ambele echipe rămân momentan fără victorie în noul sezon!

Sursă: Gazeta Sporturilor

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *