Parbrizarii fac legea la Ploiești. Drogați și agresivi cu trecătorii.

Șoferii sunt terorizați zilnic de parbrizarii și cerșetorii care par să facă legea in zona de nord a orașului. După ce ieri v-am prezentat prostituatele care nu par speriate de nicio Ordonanță Militară, astăzi vă arătam cum autoritățile par neputincioase în fața unor minori care cerșesc și sunt agresivi cu cei care nu le dau bani.

O ploieșteancă a reușit să îi suprindă pe unul dintre aceștia chiar când trăgea de cablurile care atârnau de un stâlp, dar a fost nevoită să se grăbească, întrucât gașca celui filmat a și trecut la amenințări.

Parbrizarii sunt celebri in randul oamenilor legii. Reporterii nostri au sunat în nenumărate rânduri la Poliția Locală și au semnalat prezenta acestora în intersectia de la nord, însă răspunsul a fost mereu același: „trimitem o mașină, dar oricum nu avem ce să le facem”.

Interesant este că toți sunt minori, iar mulți sunt cunoscuți pentru acte de tâlhărie și consum de substanțe interzise.

Anul trecut, aceeași consuamatori de aurolac s-au urcat pe parbrizul unei mașini care aștepta la semafor.

Din păcate, nici acum, în plină pandemie, autoritățile nu reușesc să îi liniștească pe cei care i-au îngrozit pe trecătorii din zonă.

Detalii aici:

https://republikanews.ro/videoploiesti-mai-multi-consumatori-de-aurolac-scandal-in-intersectie/

Iată mesajul postat astăzi pe facebook, împreună cu imaginile surprise la nord.

O brigadă de 10 boschetari stau la nord la semafor agresand oameni pe strada ,cu siguranță sunt plini de „declaratii”,ti-e frică să mai mergi pe stradă cu copilul să nu te trezești cu vreo palmă de la un ordinar ca acesta din video care este lăsat de Poliția Română să facă ce vrea impreună cu „echipa lui” ….vai de noi!????????????

 

Asteptam un punct de vedere din partea autoritatiloe vizate la adresa office@republikanews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *