VIDEO/ Flagrant urmat de percheziţii de amploare pentru prinderea de traficanţi de droguri de mare risc
Poliţia Română anunţă că miercuri, în municipiul Iași, a fost desfășurată o acțiune de prindere în flagrant delict a unui grup de persoane specializat în trafic de droguri de mare risc.
În urma acțiunii, polițiștii au ridicat 25.600 de lire sterline și un kilogram de cocaină, ce ar fi urmat să fie comercializată contra sumei de 45.000 de euro.
Ulterior, au fost efectuate 5 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost indisponibilizați 2.100 de lei şi 17.200 de lire sterline şi au fost ridicate, în vederea confiscării, trei autoturisme şi autoutilitare, care ar fi fost folosite pentru transportul drogurilor şi banilor.
Patru persoane au fost conduse la audieri, iar față de trei dintre acestea procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., iar în activități au fost angrenați și jandarmi ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași.