logo
RNTV Live

VIDEO/ ” Eu te-am făcut, eu te omor!” Sute de copii prahoveni, traumatizaţi chiar de cei care le-au dat viaţă. Interviu cu Mihaela Şindilă, director executiv adjunct, DGASPC Prahova

Luiza Toboc

Sute de copii neglijaţi şi matrataţi chiar de proprii părinţi. Se întâmplă în Prahova, unde statistica realizată de DGASPC arată că, de la începutul anului şi până în prezent, sute de minori au suferit diferite forme de abuz, unii dintre ei fiind retraşi din familie şi duşi în centre de plasament sau în grija asistenţilor maternali.

Cele mai dese cazuri sesizate la numărul unic de urgenţă 983 fac referire la neglijenţă, locurile următoare fiind ocupate de abuzul fizic, cel psihic, dar şi cel sexual, în Prahova fiind înregistrate în doar câteva luni 13 astfel de cazuri.

Exploatarea prin muncă este o altă formă de abuz asupra minorilor, din nefericire, cerşetoria fiind un fenomen ce greu poate fi eradicat.

Mihaela Şindilă, director executiv adjunct în cadrul DGASPC Prahova a fost prezentă în studioul republikanews pentru a vorbi despre această situaţie, precizând că ” acestea sunt cazurile care au intrat în atenţia noastre, din datele oficiale pe care le avem, însă ştim cu toţii că numărul copiilor abuzaţi sub diverse forme este mult mai mare”.

 

 

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor