Joi dimineață, digul de apărare de la Mahmudia, din zona de vest Carasuhat a cedat. Apa a invadat o zonă cu culturi agricole pe câteva sute de hectare, distrugând totul în cale.
Teodosie Marinov, guvernatorul ARBDD, prefectul Dan Munteanu şi primarul din Mahmudia, Ion Șerpescu, au participat la ședința Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Digul areco breşă de circa 8-10 metri, dar se lărgeşte permanent, fiind în situaţie critică. Conform spuselor localnicilor, suprafaţa inundată depăşeşte 200 de hectare, fiind într-o zonă în care se practică agricultura bio, prin fonduri europene.
Ulterior, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întalnit pentru a analiza situația produsă la digul de pământ din cadrul proiectului „Reconstrucţia ecologică a terenurilor aparținând domeniului public al Consiliului Local Mahmudia în cadrul incintei agricole Carasuhat din Delta Dunării” al localităţii Mahmudia, judeţul Tulcea.
Au fost dispuse pe teren forțe și mijloace specializate aparținând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „DELTA” al judeţului Tulcea, Direcției Silvice, Sistemului de Gospodărire a Apelor Tulcea și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Mahmudia.
Sursă: Tulceanoastră
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.