VIDEO/ Criza gunoiului din Prahova…soluție de compromis!

Criza gunoiului, care a afectat 36 de localități prahovene, inclusiv Ploieștiul, poate fi rezolvată doar printr-o modificare la nivel de legislație. Mai exact, eliminarea taxei de mediu de 80 de lei/tonă. Cel puțin așa consideră edilii prahoveni, nemulțumiți de faptul că riscă să ajungă în situația ca localitățile pe care le conduc să devină focare de infecție.

La ședința ADI de săptămâna aceasta, operatorul de salubritate Rosal a încheiat un act acdițional cu administratorul Vitalia, prin care se obligă să achite încă o lună această taxă. Asta înseamnă, din spusele celor de la Rosal, pierderi pentru societate de un milion de lei. Operatorul speră acum ca până la începutul lui iulie să se modifice legea și să nu se ajungă în situația ca mașinile de gunoi să nu mai poată intra în rampă.

Emisiunea Sud Muntenia la Raport a încercat să dezlege ițele acestei povești încălcite și să afle cum de s-a ajuns în situația în care vorbim despre risc de epidemie și focar de infecție în județ, din cauza faptul că gunoiul ar putea să nu mai fie ridicat de pe străzile din 36 de localități din Prahova. Și nu oricând, ci chiar din mijlocul lunii iulie!

sponsor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here