logo
RNTV Live

VIDEO/ Arhitectul șef al Ploieștiului face dezvăluiri: ”Au fost făcute plângeri penale, inclusiv unor ziariști. Urmează plângeri împotriva unor reprezentanți ai administrației”

dobre si arhitect sef
rnews

Primarul și arhitectul șef sunt la cuțite!

Astăzi a fost convocată la Primăria Ploiești, Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism (CTATU) a municipiului.

Arhitecții au bătut drumul de pomană. Și asta pentru că ședința nu s-a mai ținut după ce a fost declarată nestatutară.

Fix la fel ca și ședința precedentă.

Primarul Adrian Dobre, președintele CTATU, și arhitectul șef al orașului, Cristina Herția, s-au contrat până când ședința a fost suspendată.

Am vrut să aflăm în spatele acestei povești.

Cristina Herția, arhitectul șef al Ploieștiului, ne-a acordat un interviu în care a făcut dezvăluiri interesante.

Doamna Herția a făcut plângeri penale și face acuzații de fals, uz de fals și hărțuire.

Acțiunea penală vizează inclusiv ziariști!

Mai mult, arhitectul șef explică situația tensionată din administrația ploieșteană și spune că va face și alte plângeri penale, de această dată unor persoane din administrație.

Iată ce spune Cristina Herția, începând de la situația de astăzi de la ședința CTATU și până la analiza modului în care arată Ploieștiul din punct de vedere urbanistic.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor