logo
RNTV Live

Vicepreședintele Cristian Apostol: Primăria Ploiești a tergiversat cu preluarea CAF 5 și CAF 6

apostol_volosevici
Dumitrescu Vlad

Vicepreședintele Cristian Apostol susține că Primăria Ploiești a tergiversat cu preluarea CAF 5 și CAF 6. În aceste condiții, ploieștenii sunt nevoiți să stea în frig încă de joi după-amiază din cauza unei avarii apărute la CAF2

Ploieștenii sunt nevoiți să stea în frig încă de joi după-amiază din cauza unei avarii apărute la CAF2.

Angajații Termo Ploiești  au fost nevoiți să aibă noapte albă și să muncească pentru a înlocui bucăţi din instalații care erau mâncate de rugină!

Asta în condițiile în care Cazanul 5 și Cazanul 6 sunt reparate și ISCIR-izate, numai că, potrivit vicepreședintelui Cristian Apostol, comisia Primăriei Ploiești tergiversează preluarea lor.

”Personal am vrut încă de vinerea trecută să predăm Cazanul 5, însă la acea dată reprezentanții Primăriei Ploiești au condiționat preluare lui de predarea împreună cu Cazanul 6.

Au spus că există o secțiune comună între cele două cazane și că doar așa comisia va accepta preluarea. Ambele cazane sunt funcționale si pot funcţiona independent.

Consiliul Judeţean a alocat fondurile necesare, am reparat și ISCIR-izat cele doua echipamente, însă Primăria Ploiești a tergiversat cu preluarea lor. Ieri la şedinţa de cedare/preluare comisia Primăriei a refuzat semnarea.

De ce, nu știu să spun. Probabil o fi vorba de un consum mai mare de gaze. Un lucru este cert, ploieştenii stau in frig din cauza unei comisii numite de către primar, care face tot ce poate sa NU preia aceste echipamente!”, ne-a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Cristian Apostol.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor