logo
RNTV Live

Vehicul neînmatriculat și cu numere false, depistat pe o șosea din Prahova

razie
Mihai Constantinescu

Vehicul neînmatriculat și cu numere false, depistat pe o șosea din Prahova.

Descoperirea a fost descoperită ieri cand polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina acționau pe raza de competență. Au oprit pe strada Petrolistului, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Scorțeni.

Cu ocazia opririi, conducătorul auto a prezentat actul de identitate și permisul de conducere, declarând verbal că autorizația provizorie de circulație și asigurarea auto obligatorie nu le are supra sa.

În urma verificărilor în bazele de date s-a constatat faptul că autoturismul în cauză a fost radiat de autoritățiile din Belgia din luna octombrie a anului 2021, ulterior nefiind înmatriculat de la data radierii, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorii au fost eliberate ultima dată autoturismului cu valabilitate până în luna mai a anului 2021.

In cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor