logo
RNTV Live

De astăzi începe vânătoarea celor care aruncă/ depozitează deşeuri la întâmplare, în Ploieşti

amenzi politia locala pe deşeuri aruncate
Mihai Constantinescu

De astăzi începe vânătoarea celor care aruncă/ depozitează deşeuri la întâmplare, în Ploieşti. În acest sens, reprezentanţii primărie municipiului Ploiești au încheiat un protocol cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova pentru prevenirea și combaterea faptelor de încălcare a prevederilor legale în vigoare privind gestionarea deșeurilor și transportul acestora, la nivel local.

Părțile semnatare vor organiza împreună acțiuni care vor viza diminuarea faptelor contravenționale ce conduc la poluarea excesivă a mediului, în municipiul nostru.

Poliția Locală Ploiești va participa, conform competențelor legale, la misiuni comune cu Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Prahova, în cadrul cărorase va verifica modul în care sunt respectate normele referitoare la protecția mediului de către persoanele fizice sau juridice

Astfel, se va urmări, în principal, depistarea și identificarea persoanelor care depozitează/abandonează/deversează deșeuri, inclusiv cele provenite din lucrări de construcții/demolări, în alte locuri decât cele special amenajate.

De asemenea, se are în vedere și depistarea și identificarea persoanelor care execută activități de transport a deșeurilor, cu încălcarea prevederilor legale, respectiv fără autorizații.

În cadrul acestei cooperări interinstituționale se vor aplica sancțiuni contravenționale și se va proceda la confiscarea vehiculelor care sunt folosite la săvârșirea contravențiilor.

Protocolul amintit este valabil pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.08.2021. Prin intermediul acestui plan de colaborare, instituțiile vor avea un schimb permanent de date și informații, în contextul acțiunilor comune pe care le vor derula, urmând să se sprijine reciproc în vederea aplicării măsurilor legale în vigoare, în domeniul protecției mediului.

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/penitenciarul-de-femei-ploiesti…/

Vezi şi https://portal.republikanews.ro/barbatul-prins-sub-taf/

Pentru mai multe ştiri, vizitaţi site-ul republikanews.ro

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor