logo
RNTV Live

Vânătoarea băncilor care au înșelat românii prin calcularea ratelor continuă: ,,Am semnat 11 ordine de încetare a practicilor”

banci-romania-scaled
Dumitrache Catalina

Horia Constantinescu, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a anunţat miercuri că a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci. În perioada următoare urmează sancționarea a altor 8 bănci.

,,Documentele întocmite către Autoritatea noastră sunt supuse contestaţiei, contestării în instanţă şi este singura cale prin care, eventual, acestea pot fi dezbătute, după ce au fost semnate şi transmise în baza documentelor de control întocmite şi la propunerea colegilor noştri.

În cursul zilei de ieri am semnat cele 11 ordine de încetare a practicilor comerciale înşelătoare şi am stabilit în ce condiţii şi cu siguranţă vă vor fi transmise sui generis, pentru că nu putem transmite fiecare dintre ordinele emise presei, dar tot ceea ce este cuprinsul acestora, cu siguranţă da.

S-a discutat foarte mult despre caracterul ilegal al constatărilor noastre şi de faptul că noi am fi acuzat de ilegalitate modul în care au fost calculate ratele, în sensul algoritmului legal al acestora. Nu este vorba în cuprinsul niciunui act normativ despre aşa ceva”, declară în cadrul unei dezbateri Horia Constantinescu.

Citește și: Ancheta ,,Cartelului băncilor” – investigația va fi extinsă, conform declarațiilor lui Bogdan Chirițoiu

Ancheta nu se oprește la cele 11 bănci

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a declarat și el că urmează a fi semnate şi restul ordinelor în perioada următoare.

,,Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu am sancţionat şi celelalte bănci. În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale de constatare a contravenţiei la alţi opt operatori economici financiari bancari şi cu siguranţă în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România”, susține acesta.

11 bănci au fost amendate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare privind modul de calcul al ratelor.

,,ANPC a identificat practici comerciale înşelătoare săvârşite de către operatorii economici financiari bancari cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că pe graficul de rambursare rata era compusă, în primii ani, din 25% principal şi 75% dobândă.

Prin această modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv 11 amenzi în valoare de 550.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului”, informează Paul Anghel.

Cele 11 bănci sunt: ING Bank, First Bank, Credite Europe Bank, OTP Bank, Alpha Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, BCR, Patria Bank, Unicredit Bank, BRD Groupe Societe Generale.

Sursă: Știripesurse

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor