logo
RNTV Live

Valea Slănicului, împânzită de urși – autoritățile sunt în alertă

urs-2
Ștefan Petre

Urșii terorizează localnicii de pe Valea Slănicului, apărând tot mai des în preajma gospodăriilor și chiar atacând și producând pagube.

Autoritățile publice locale au fost sesizate cu privire la prezența tot mai des întâlnită a urșilor în zonele locuite din comunele Ştefeşti, Bertea, Aluniş și Vărbilău. În acest context, conducerea Prefecturii Prahova a organizat o întâlnire cu reprezentanţii localităţilor amintite şi cu cei responsabili de gestionarea situației.

La ședința de marți au fost prezenți reprezentanţii Gărzii Forestiere Ploieşti, prin inspectorul şef Viorel Mihălcioiu şi inspectorul de vânătoare al gărzii Sabin Gîrbacea, cât şi AJVPS Prahova, reprezentată de gestionarul Fondului Cinegetic 35 Păltineţ, Adrian Dicu.

Conform datelor prezentate, în scopul prevenirii atacurilor urşilor, pe suprafaţa fondului cinegetic nr. 35 Păltineţ au fost extrase 4 exemplare din luna iulie a anului 2022 până în prezent.


De asemenea, au fost înaintate încă 5 cereri de derogare în vederea recoltării de exemplare din specia urs brun de pe suprafaţa fondului cinegetic care nu au primit aprobarea autorității publice centrale care răspunde de vânătoare.

În vederea gestionării atacurilor în desfășurare, în concordanță cu prevederile legale, se poate interveni prin următoarele modalități:

– alungare prin diverse mijloace;

– tranchilizare şi relocare;

– extragere prin eutanasiere sau împuşcare.

Mai multe detalii la Ploiești TV.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor