VACANȚĂ À LA CRISTOFOR COLUMB: ÎNDRĂZNEȘTE ȘI CE VEI DESCOPERI TE VA RĂSPLĂTI! – de Cristian Felea

Despre Cristofor Columb apropiații săi au consemnat că avea o deprindere înnăscută de a naviga, reușind să se orienteze prin deșertul de ape al oceanului ca nimeni altul și nu doar pentru că citea foarte bine harta cerului și cunoștea tot ce se putea ști despre curenții din Atlantic, cât pentru intuiția sa care s-a dovedit infailibilă în toate cele patru traversări în urma cărora a descoperit Caraibele, gurile fluviului Orinoco, Trinidad și Tobago și, în amurgul vieții, Panama, acolo unde a știut înaintea tuturor că, pentru a ajunge în Indii pe o altă cale de ape, va mai trebui traversat încă un ocean, pe care îl avea în fața ochilor.

Să pleci în vacanță așa cum a plecat Cristofor Columb atunci când a traversat oceanul pentru a descoperi noi tărâmuri, poate chiar Raiul Primordial (pe care a sperat că l-a găsit la gurile fluviului Orinoco), într-o călătorie care pare nebună, este singura abordare care merită, care te îmbogățește spiritual, recompensând îndrăzneala cu amintiri ce nu mai pot fi uitate.

Să pleci în vacanță în maniera lui Columb nu înseamnă să o apuci pe Dunăre în jos într-un caiac, vâslind până descoperi un nou pământ în care să-ți înfigi simbolic steagul – dar nu trebuie exclusă o atare abordare, potrivită celor mai temerari dintre noi -, ci să pleci la drum altfel decât o face majoritatea care caută la capătul călătoriei un all inclusive bine garnisit cu servicii, delicii culinare și soare din plin la margine de piscină, adică tot un fel de rai, doar că foarte pământean.

Poți fi un Columb dacă nu cauți ce caută toți deși o faci în aceleași locuri ca toată lumea și ce descoperi vine la pachet cu o mulțumire sufletească, pentru că ai devenit ultimul martor la etern miracolul lumii și ai în mână o pepită nouă, o comoară de care s-au lovit toți și au ignorat-o pentru ca doar tu să fii fericitul căruia i s-a dezvăluit în întregime când ai avut curajul să o ridici din colb, să o țintești cu obiectivul aparatului fotografiat și apoi să o fixezi pentru o nemuritoare mulțumire interioară.

Vara este la început și durează – dacă ne gândim bine – până în septembrie, deci avem destul timp să gândim o vacanță, dacă până acum nu am făcut-o ori am tot ezitat și încă nu a venit acel impuls care să ne ajute să ne luăm avânt către noi descoperiri. Primele mele propuneri pentru această vară te vor duce să descoperi lungile zile estivale ale nordului; chiar dacă ai mai fost acolo, merită de o mie de ori să te reîntorci, pentru că încă mai ai multe de văzut.

De unde să începem? Propun așa: aterizăm la Amsterdam, vizităm apoi Anvers, Gent, înapoi la Haga (după timp și gust, se pot vizita rapid Rotterdam și Leiden), apoi trecând rapid prin teritoriile hanseatice ne oprim la Copenhaga, trecem și podul până în Malmö, după care decolăm înapoi spre țară. În stilul lui Columb, legătura dintre cele șase orașe le poate fi făcută cu trenul (cu bicicleta sau scuterul, sub 20 de kilometri), dar și cu autoturisme de închiriat (recomandat electrice, costuri optime), dacă stați mai bine cu buzunarul.

Ca un mic avertisment, când vrei să vezi orașele nordului e bine să îți chibzuiești bine cheltuielile, pentru că nivelul de trai ridicat implică și costuri pe măsură. Dar dacă nu ții neapărat să cheltuiești pentru mărunțișuri inutile și cântărești corect opțiunile pe care le ai la dispoziție, vacanța în nord nu va fi cu mult mai costisitoare decât una similară pe plajele din sudul Europei.

Și încă ceva: în iulie Marea Nordului este o opțiune chiar și pentru petrecerea câtorva ore pe plajă, pentru că ziua este lungă, iar apa destul de caldă pentru un înot plăcut.

Amsterdam, case care dansează. Sursa: arhiva personală

Amsterdamul nu are nevoie de prezentare, renumele i-o ia cu mult înainte. Din păcate, cred eu, imaginea pe care o are în ochii turistului obișnuit nu îi priește, pentru că acest oraș de oferit cu mult mai mult decât sex, droguri de recreere și petreceri cu șampanie pe canale.

Amsterdam este în primul rând capitala Țărilor de Jos, cu o populație de peste 800 de mii de locuitori și mii de turiști care-l invadează zilnic, mai ales, să o recunoaștem, De Wallen (Cartierul Roșu), apoi piețele de flori, cafenelele și, nu în ultimul rând, Rijskmuseum, adică Muzeul Național, fostul Muzeu Regal.

Actuala clădire în care este găzduit muzeul național a fost proiectată de arhitectul Petrus J.H. Cuypers și deschisă publicului pentru prima dată în anul 1885. Avea la bază colecțiile Galeriei Naționale de Artă, așa cum a fost numit Rijskmuseum la 1800, când a fost înființat.

Rijksmuseum aparține galeriei marilor muzee de artă ale lumii. Se pot admira opere de artă din toata lumea, aparținând multor genuri; cea mai celebră parte a colecției este formată din numeroasele capodopere de secol XVII, aparținând școlii marilor maeștri olandezi. Rijksmuseum are în colecție peste 20 de opere superbe ale lui Rembrandt, inclusiv “Rondul de noapte”, pe lângă opere ale altor unor artiști ca Vermeer, Hals sau Steen.

Cea ar mai fi de văzut, după gustul meu? Canalele, cu barca sau de pe bicicletă, neapărat casele care dansează, adică acele imobile, cum se vede și în fotografia pe care v-am propus-o, care s-au înclinat într-o parte sau alta, de parcă s-au prins într-o horă de nuntași cu chef. “Dansul” lor se datorează terenului de fundare și alterării pilonilor de lemn pe care au fost construite, fenomene care au afectat fundațiile și au înclinat imobilele fie într-o laterală, fie în față sau spate, evident nu toate sunt înclinate la fel și dau impresia unor fericite bacanale.

Nu uitați, dacă tot ați ajuns până aici nu se face să nu vizitați piața de flori și să cedați tentației de a înghesui în bagaj o duzină de bulbi de lalele, la noroc: indiferent ce anume veți citi pe etichete, după plantare veți avea surpriza ca la înflorire unele să aibă cu totul alte culori decât cele pe care le-ați așteptat. Dar surprizele nu vor fi neapărat neplăcute.

Anvers, sau Antwerpen în flamandă, este o așezare veche, probabil celtă, pe care romanii o numeau Ando Verpia. Astăzi orașul, al doilea port ca mărime din Europa, numără ceva mai mult de o jumătate de milion de locuitori.

Piața mare din Anvers, cu fântâna Brabo. Sursa: arhiva personală

O poveste locală, pe care ți-o va spune orice ghid, așa cum ne-au spus-o și nouă cei de la punctul de informare turistică din castelul (Het) Steen, ne încredințează că numele orașului vine din neerlandeză, din cuvintele hand werpen, adică mână aruncată.

Uriașul tâlhar Druon Antigoon, redat într-o scenă statuară la poarta castelului Steen de pe (cursul actual al râului) Schelde, îi vămuia pe călători și pe negustori. Dacă aceștia căutau să se opună și să nu îi plătească tributul cerut, uriașul le tăia mâinile și le arunca în râu. Până într-o zi – pentru el nefericită – când soldatul roman Brabo, eroul legendar al orașului (cel care a dat numele fântânii din Piața Mare) l-a provocat la luptă, l-a ucis și apoi i-a tăiat mâinile pe care le-a arătat locuitorilor ca dovadă că nu mai au de ce să se teamă, apoi le-a aruncat în râu: hand werpen – Antwerpen.

Anversul este un oraș port cosmopolit, guvernat de spirit liber, inovator. Cel mai bine putem înțelege acest lucru în cartierul proiectat pe vechile docuri Eilande & Schippers, cu a sa Casă a Portului (Havenhuis) futuristă, închipuind o ambarcațiune de sticlă construită peste fosta stație de pompieri, o marcă arhitectonică a noului oraș și, totodată, o declarație de intenții pentru viitor.

La fel de futuriste sunt și MAS – Museum aan de Stroom, un fel de altar al arhitecturii și urbanismului, care se oglindește seara deopotrivă în apele Bonapartedok și Willemdok – sau muzeul liniei de transport Red Star – Montevideostraat, al istoriei emigrației europene către America, în căutarea unei vieți mai bune.

Dar nu poți trece prin Anvers, fără să fi vizitat centrul orașului, cu Piața Mare, catedrala Doamna Noastră, pavilionul fostei burse (Handelsbeurs), Palatul Primăriei, muzeele Eugeen van Mieghem sau Plantin-Moretus, ori muzeul diamantelor – DIVA.

La 40 – 50 de minute distanță de Anvers sunt Bruges și Gent. Eu am ales Gent, chiar dacă multora li se pare firesc să aleagă Bruges. Ai timp să le vizitezi pe amândouă, perfect!, dacă nu și trebuie să alegi, Gent este alegerea în maniera lui Columb. Gent împarte cu Anversul binefacerile râului Schelde și este un oraș al canalelor, pitoresc și plin de istorie.

Dacă generalizăm, Gent este un oraș flamand de limbă neerlandeză (pentru noi, latinii, diferența dintre flamandă și neerlandeză nu se poate face), capitală a provinciei Flandra de Est și un mare oraș universitar, cu peste 40 de mii de studenți. Aerul studențesc, cu al său spirit liber, îl prinde foarte bine, așa că nu miră pe nimeni că petrecerile în bărci, pe canale și plimbările cu caiacul sunt regula, nu excepția.

Gent, orașul catedralelor și al petrecerilor studențești. Sursa: arhiva personală

Gentul are o istorie zbuciumată și totodată pilduitoare. În secolul XI era al doilea oraș ca mărime, după Paris, din nord-vestul Europei și un important centru al producției textile.

Trece apoi sub dominație normandă, habsburgică și, în fine, este ocupat de trupele Republicii Franceze, la finele secolului XVIII, până când Napoleon este înfrânt și Țările de Jos devin un regat independent. După revoluția din 1830, Gentul devine parte a Belgiei, care la rândul său se constituie ca regat din 1831, sub Leopold I-ul.

Gent este un oraș uimitor de frumos, desemnat mereu de turiști ca unul din cele mai frumoase ale Europei, rivalizând cu Bruges, pentru că o mare parte a arhitecturii sale medievale s-a păstrat intactă și continuă să fie foarte bine întreținută. Orașul este gazda unor importante evenimente culturale locale, precum Gentse Feesten sau Festival van Vlaanderen.

Odată ajuns în centrul orașului, practic ar trebui – este și foarte greu să nu faci asta – să vizitezi absolut tot ce poate fi vizitat, indicațiile sunt de prisos, doar timp suficient să fie la dispoziție. Dacă ar fi să dau un sfat, el trebuie să vă ajute să nu ratați ceva din cele importante: sediul primăriei, catedrala Sfântul Bavo, biserica Sfântul Nicolae, Turnul cu Ceas sau cetatea Gravensteen.

Haga este centrul administrativ al Țărilor de Jos, sau Olandei cum o cunoaștem noi, și are o populație cu puțin peste o jumătate de milion. Un oraș care nu trebuie ratat, dacă vrei să înțelegi cum devine treaba cu Țările de Jos.

Curtea regală s-a mutat în satul Haga (‘s-Gravenhage) la finele secolului XVI, moment din care așezarea devine capitala treburilor administrative din Țările de Jos. După ocupația napoleoniană nu s-a mai făcut, din punct administrativ, distincție între sat și oraș, de aceea Haga este azi o “comună”, căreia toată lumea îi spune oraș.

Haga, capitala administrativă a Țărilor de Jos. Sursa: arhiva personală

Între anii 1584 și 1795, cum consemnează faptele istorice, la Haga s-au ținut dezbaterile reprezentanților provinciilor olandeze, ceea ce a constituit începutul parlamentului de astăzi. Haga nu deținea la acel moment statutul de oraș – era “cel mai mare sat din Europa”; a devenit pentru scurt timp oraș în 1795, după care din 1798 a continuat să fie organizat ca o comună.

Mulți consideră că Haga nu este turistică și că, dacă ajungi în Olanda, este de preferat să vezi alte locuri, Rotterdam, Eindhoven, Maastricht… De gustibus non est disputandum. Eu vă dau două motive – în stilul lui Columb – pentru care merită să vizitați comuna Haga: moștenirea sa culturală și Palatul Păcii.

Perioada de glorie a comunei Haga a fost cuprinsă între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, din aceea perioadă datează numeroase biserici și rezidențe, printre care se numără reședința regală, palatul Huis ten Bosch și Mauritshuis. Tot în aceea vreme, Haga a devenit un centru important al portretisticii și al peisagisticii, precum și al tipografiei, al gravurii, al sculpturii și al meșteșugului aurarilor.

Aceste tradiții artistice au fost continuate în secolul XIX de “Școala de la Haga”, curent îi care regăsim artiști importanți precum Isac Israels sau Anton Mauve, precum și de “Haagsche Kunstkring” (Cercul Kunst), care era un mediu artistic al neoimpresioniștilor și al simboliștilor.

Palatul Păcii din Haga ilustrează istoria păcii în Europa. Înainte de deschiderea palatului în 1913, Haga a fost gazda primei conferințe privind pacea în lume în 1899 – punctul culminant al mișcării pentru pace din secolul al XIX-lea, promovată de mulți intelectuali europeni. Palatul Păcii a găzduit conferințe internaționale de pace la începutul secolului al XX-lea, începând cu anul 1913, pentru reglementarea cursei înarmărilor și soluționarea litigiilor internaționale prin arbitraj.

Această activitate continuă în prezent, întrucât Palatul Păcii este sediul multor instituții judiciare: Curtea Internațională de Justiție, Curtea Permanentă de Arbitraj, Academia de Drept Internațional de la Haga. Palatul este denumit adesea sediul dreptului internațional.

Dacă Țările de Jos nu v-au epuizat energia și nu au subminat hotărârea cu care ați pornit la drum, atunci nu întârziați să porniți cu trenul către Copenhaga, mai ales că va trebui să schimbați două legături și o gară; un drum care are farmecul lui și puțină Germanie, cu gara din Hamburg, ceva mai mult de 600 de kilometri, asezonând gustul aparte al unei călătorii în maniera lui Columb.

Copenhaga lui Hans Christian Andersen. Sursa: arhiva personală

Dacă pleci din Amsterdam și ajungi la Copenhaga, prima impresie este că danezii au încercat să copieze la ei acasă câteva bucăți din ce tu ai lăsat în urmă. Dar este o impresie falsă, chiar dacă găsești canale în stil olandez sau cartierul Christiana – așa numitul “oraș liber” și verde – unde negustoria cu canabis nu pare a fi interzisă de cineva (strict legal vorbind este, dar dacă nu ai un ghinion enorm și îți dorești foarte mult, ai și un “ghid” local, atunci nu riști mare lucru).

Copenhaga, cu ai săi aproape două milioane de locuitori, este un oraș care experimentează serios din punct de vedere arhitectonic și o face inovativ, cu folos pentru aspectul său de astăzi. În același timp, Copenhaga rămâne orașul grădinilor Tivoli, al lui Hans Christian Andersen, al Micii Sirene cu veți vedea și la Københavns Bymuseum.

E bine de știut că sculptura Mica Sirenă, expusă festiv la data de 25 august 1913, creație a sculptorului Edvard Eriksen – pe care o vedeți expusă pe stânca rotundă din portul Langelinie -, este o copie și nu lucrarea originală, care este păstrată într-un loc pe care autoritățile daneze preferă să nu-l dezvăluie public. Capul statuii sirenei a fost modelat după o balerină, pe numele său Ellen Price, iar trupul nud după corpul soției sculptorului.

Københavns Bymuseum a fost fondat în anul 1901, iar din anul 1925 reușit să ofere o expoziție permanentă; a primit actualul nume din anul 2010. Muzeul este deținut și administrat de primăria din Copenhaga. O atracție aparte este Muzeul în Aer Liber, aflat la 10 kilometri de Copenhaga, în Lyngby, unde se poate ajunge cu trenul, așa cum de altfel te deplasezi și în oraș, dintr-un cartier în altul.

Și dacă tot a venit vorba de tren, nu se face ca din Copenhaga să nu luați trenul și către Malmö, ce vă va purta peste podul Øresund, ceea ce în sine este o experiență aparte (pentru că alături de traversarea podului Storebæltsbroen reprezintă chintesența senzațiilor trăite prin traversarea reunirii dintre două mări, cea a Nordului și Baltica).

Malmö, vechi și nou. Sursa: arhiva personală

Malmö este cel mai sudic și al treilea oraș ca mărime al Suediei, cu 300 de mii de locuitori, totodată cel mai mare oraș din regiunea Scania (sau Scåne). Din 1998 a devenit oraș universitar și a devenit un centru de cercetare și servicii în plin avânt, găzduind companii de biotehnologie și IT&C.

Malmö este un minunat oraș istoric, pe care îți face mare plăcere să-l descoperi cu pasul, nu-ți ajunge o zi întreagă, dar și un oraș modern, cu clădiri îndrăznețe găzduite de vechiul port. Una dintre cele mai cochete zone este Lilla Torg, o mică piață ce există încă din anul 1590, aproape de Piața Centrală (Stortorget); este înconjurată de clădiri vechi cu magazine, restaurante și cafenele cu terase exterioare, o atracție irezistibilă pentru orice turist.

Dacă rămâneți în Copenhaga să zicem o săptămână, nu vă grăbiți să dați gata Malmö într-o zi, lăsați imaginile să se decanteze și reveniți. Este mult mai plăcut astfel. De altfel, în afară de faptul că în Suedia prețurile sunt în coroane suedeze și nu daneze și prețurile ceva mai mici, nimic nu pare diferit; până și limba vorbită de cele două părți ale Canalului Øresund este similară.

Din punctul meu de vedere, vacanța nordică pe care am propus-o se termină aici. Cred că toată afacerea, adică vreo două săptămâni și cam 900 – 1.000 de kilometri parcurși cu trenul, bicicleta sau scuterul va fi de mare folos pentru suflet și una peste alta va merita cu prisosință!