UPDATE/Întâlnire ADI Deşeuri privind rezilierea contractului cu operatorul de salubritate. Se ajunge în instanţă?

În cadrul şedinţei de astăzi a ADI Deşeuri s-a luat în discuţie rezilierea contractului cu operatorul de salubritate. În cadrul discuțiilor a fost adus la cunoștință faptul că, ADI Deșeuri a făcut deja o notificare de reziliere către operatorul de salubritate pentru neplata redevenței. Având în vedere caracterul discuțiilor purtate, cel mai probabil această situație urmează să fie soluționată în instanță.

Potrivit unui comunicat de presă, administratorul public al municipiului Ploiești, Teodora Marin, a reiterat problemele generate la nivelul orașului prin necolectarea la timp a deșeurilor menajere, având în vedere aspectele direct constatate în teren, precum și numărul foarte mare de sesizări adresate municipalității de cetățenii nemulțumiți de modul de operare al serviciilor de colectare a deșeurilor menajere. În acest sens, municipalitatea ploieșteană, își menține poziția deja exprimată în vederea rezilierii contractului cu actualul operator de salubritate.

În vederea îmbunătățirii activității de salubritate, reprezentanții SC Rosal Grupa SA au punctat faptul că, vor proceda la completarea parcului auto cu 6(șase) mașini noi destinate colectării deșeurilor. În pofida discuțiilor avute, situația rămâne incertă, primarilor prezenți la dezbatere recomandându-li-se să supună la vot în consiliile locale rezilierea, sau nerezilierea, după caz, a contractului cu operatorul de salubritate.

Reamintim că, în cadrul ADI Deșeuri, Municipiul Ploiești reprezintă 1 (un) vot dintr-un număr total de 36 de voturi.

În data de 26 iulie a.c., va avea loc următoarea întâlnire a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor” Prahova, structură care gestionează, în numele primăriilor, activitățile de ridicare, transport și depozitare a gunoaielor, se mai menţionează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *