logo
RNTV Live

Un șofer beat a făcut praf două mașini parcate, în Ploiești

prahovean fara permis de conducere
Mihai Constantinescu

Un șofer beat a făcut praf două mașini parcate, în Ploiești. Totul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 1.00. Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Golești din municipiu s-ar fi produs un accident rutier,. Acesta s-a soldat cu pagube materiale.

Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe o stradă din municipiu, din direcția străzii Radu Stanian către strada Ion Alecu Basarabescu, la un moment dat a pierdut controlul volanului. A intrat în coliziune cu alte două autoturisme, care se aflau parcate în afara părții carosabile.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest. A indicat valoarea de 1.35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor