Sursă foto: CSM Ploiești

Doi sportivi ai secţiei de judo de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Alexandru Petre şi Rareş Arsenie, au participat în weekend la Cupa Europeană de Judo pentru Juniori – „U21”, desfășurată la Berlin, reuşind să obţină o medalie de aur şi un loc V.

Aurul a fost adus la Ploiești de Alexandru Petre, care s-a impus la categoria „-100 kg” cu trei victorii spectaculoase, prin ippon: i-a învins pe rând pe Tattimbek Dinassyl, Baktybay Miras (ambii din Kazahstan) şi, în finală, pe Silva Guilherme (Portugalia).

Arsenie Rareş s-a clasat pe locul al V-lea la categoria „-90 kg”, după următorul parcurs: victorii în primele două meciuri la Rodion Panteleyev (Kazahstan) şi Maksims Duinovs (Letonia), apoi înfrângere în semifinală în faţa lui Vugar Talibov (Azerbaidjan) şi un nou eşec, în lupta pentru bronz, în faţa lui Michael Wasikowski.

Competiția de la Berlin a adunat la start 288 de sportivi din 29 de ţări.

De luni până miercuri, cei doi sportivi participă la un stagiu internațional de pregătire, organizat la Berlin.

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.

Sursă: CSM Ploiești

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *