Sursă foto: MedicHub

Polițiștii din Ilfov au reținut încă o persoană în dosarul care vizează falsul intelectual și abuzul în serviciu. Ancheta se concentrează pe administratorii unei clinici medicale private și mai mulți medici care sunt suspectați că au emis în mod fals zeci de mii de fișe medicale pentru persoanele care își doreau să obțină sau să își schimbe permisul de conducere!

În urma probatoriului administrat, în data de 5 aprilie curent, polițiștii Serviciului Rutier Ilfov au decis reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat în vârstă de 50 de ani. Acesta urmează să fie prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale, în cursul zilei de astăzi, conform informațiilor furnizate sâmbătă după amiază de către Poliția județeană Ilfov.

Potrivit surselor judiciare citate de News.ro, persoana reținută este un medic. Înainte de aceasta, mai multe persoane au fost deja puse sub acuzare în acest dosar.

Ancheta a fost inițiată în luna ianuarie a acestui an și se concentrează pe presupuse infracțiuni de fals intelectual și abuz în serviciu.

Conform anchetatorilor, în perioada 2019-2024, administratorii clinicii împreună cu mai mulți medici ar fi întocmit și eliberat în mod fals zeci de mii de fișe medicale necesare pentru obținerea sau schimbarea permiselor de conducere. Aceste documente ar fi fost emise fără ca beneficiarii să se prezinte la clinica medicală pentru consultații.

În cazul în care se prezentau, fie nu erau consultați de către toți medicii înregistrați pe fișele medicale, fie ar fi fost consultați de persoane care nu aveau pregătirea medicală necesară în specialitate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *