Bărbatul, a ieșit pentru prima oară pe stradă deghizat în câine, pentru a descoperi reacţia cânilor, prudenţi, care ”miros” înşelătoria.
Toco este numele profilului său pe Twitter şi singura identitate cunoscută. Bărbatul-câine are chiar și un canal de YouTube, acolo unde apare în diferite ipostaze, când poartă costumul.
”Mă numesc Toco, aş vrea să fiu un animal şi am devenit un collie”, scrie el în descrierea videocliăurilor sale.
”De această dată, pot în sfârşit să-mi realizez un vis pe care-l am de când eram mic: să mă transform în câine şi să mă duc să mă plimb afară”, îşi exprimă el satisfacţia.
Modelat după un collie, el reproduce înfăţişarea unui câine adevărat care merge în patru labe, a spus un purtător de cuvânt al firmei care a creat costumul. Acestora le-a luat 40 de zile pentru a crea costumul pentru a-și îndeplini visul domnului Toco de a „deveni un animal”.
”Nu vreau să-mi fie cunoscute hobby-urile, mai ales de către persoanele cu care lucrez. Oamenii cred că este ciudat să vrei să fii un câine. De aceea nu pot să-mi arăt faţa. Vorbesc rar cu prietenii mei despre acest lucru, pentru că mi-e frică să nu mă creadă ciudat. Prietenii şi familia mea au fost foarte surprinşi să afle că am devenit un animal”, a declarat Toco.
Canalul său de YouTube, cu peste 41.000 de abonați, este plin de videoclipuri cu el în costum de collie rostogolindu-se pe podea și jucându-se. Luna trecută, el a postat un videoclip cu el însuși ieșind în public pentru primul, care i-a lăsat pe oamenii de pe drum amuzați și uimiți. Videoclipul îl arată pe domnul Toco interacționând cu oameni și alți câini vizibil derutați.
„Acesta este hobby-ul meu, așa că voi continua. Mă face fericit pe mine și pe alții fericiți, de asemenea.” spune barbatul.
De asemenea, acesta spune ca îsi aminteste că a scris în cartea de absolvire a școlii generale că vrea să fie câine și să merg afară.
Sursa: observatornews.ro
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.