Un individ în vârstă de 20 de ani a fost reținut după ce a fost observat plimbându-se complet dezbrăcat prin centrul municipiului Focșani în timpul nopții de marți. A manifestat un comportament agresiv, atât verbal cât și fizic, atât față de trecători cât și față de polițiști. A fost imobilizat și transportat la o unitate medicală!

Potrivit informațiilor furnizate de IJJ Vrancea, individul, originar din Focșani, s-a deplasat fără haine, probabil sub influența consumului de droguri. La ora 01:00 în data de 02.04, un echipaj de jandarmerie a fost alertat prin 112 cu privire la prezența unui bărbat dezbrăcat în zona Ceasul Rău.

La sosirea jandarmilor, un echipaj de poliție se afla deja la fața locului, intervenind pentru aceeași situație. Individul în cauză, în vârstă de aproximativ 20 de ani, prezenta un comportament agresiv, atât verbal cât și fizic, fiind complet dezbrăcat și având un discurs incoerent.

Conform unui material video postat pe rețelele de socializare de către martori oculari, tânărul a început să strige că el este Dumnezeu și a opus rezistență atunci când a fost imobilizat de polițiști, afirmând că este pe punctul de a fi omorât și că îi lipsesc aerul.

Atât jandarmii cât și polițiștii l-au imobilizat și ulterior l-au transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale specializate.

Autoritățile au început o anchetă pentru a investiga infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *