Saxofonistul italian Stefano Bedetti și Ploiești Jazz Trio închid stagiunea de jazz de la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.

La încheierea stagiunii de jazz, reprezentanții Filarmonicii propun „un concert extraordinar”, alături de celebrul saxofonist italian Stefano Bedetti și de Ploiești Jazz Trio.

Membrii bandului ploieștean, deja cunoscuți amatorilor de jazz, sunt următorii: contrabasistul Răzvan Cojanu, pianistul Sorin Zlat și percuționistul Laurențiu Ștefan, care împreună oferă de fiecare dată concerte cu programe diverse, alături de invitați speciali. De această dată, invitatul lor este Stefano Bedetti, saxofonist autodidact cu un sunet puternic și o tehnică impresionantă, care a atras atenția multor nume mari din jazz-ul internațional, colaborând de-a lungul timpului cu muzicieni precum George Cables, John Riley și Tony Scott, printre alții.

Pentru seara de 18 iunie, artiștii Filarmonicii propun piese celebre din repertoriul de jazz, compuse de titani ai genului improvizatoric precum There Is No Greater Love de Isham Jones, Moment’s Notice de John Coltrane, Solar de Miles Davis și In a Sentimental Mood de Duke Ellington.

„Haideți, deci, alături de muzicienii noștri, să vă bucurați de o seară romantică în ritmurile melancolice însoțite de sunetele catifelate ale saxofonului.”reprezentanții Filarmonicii „Paul Constantinescu”

Cumpără bilete
Mulțumim pentru donația ta!

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *