Un bărbat din Valea Călugărească, trimis în judecată după 5 ani de cand s-a aflat că își viola constant fiica adolescentă.
Timp de trei ani, monstrul din Valea Călugărescă și-a violat în mod constant fiica adolescentă. Din păcate, a mai fost nevoie de încă 5 ani pană cand acesta să fie trimis în judecată.
Irinel Marius a fost trimis în judecată de procurorii ploieșteni în ianuarie 2023, după cinci ani de la începerea anchetei(2018).
În tot acest timp, monstrul din Valea Călugărească a fost anchetat în stare de libertate. A profitat de această „oportunitate” și chiar a fugit din țară, stabilindu-se în UK.
Pentru ca bărbatul să poată fi trimis în judecată în baza unui probatoriu solid, anchetatorii au avut nevoie de un raport de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Prahova; rapoarte de expertiză genetică judiciară întocmite de Institutul Național de Criminalistică, raport de constatare criminalistică întocmit de Serviciul Criminalistic (test poligraf pentru persoana vătămată), raport de evaluare psihologică întocmit de Protecția Copilului, raportul de expertiză psihologică întocmit de un expert psiholog, interceptarea convorbirilor telefonice purtate de martori și de alte persoane vizate de anchetă, procesul-verbal de redare a convorbirii purtate în mediu ambiental, potrivit Ziare.com
Judecătoria Ploiești a constatat legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și a dispus, în data de 28 martie 2023, începerea judecății pe fond a bărbatului acuzat că și-a violat fata. Cauza se află pe rolul secției penale a Judecătoriei Ploiești și nu a primit încă un prim termen de judecată, potrivit sursei citate.
Mai multe știri pe republikanews.ro
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.