În această dimineață, în jurul orei 6.00 polițiștii din cadrul Secției nr.3 de poliție Ploiești au fost sesizați de către reprezentanții din cadrul Serviciului de Ambulanță Prahova care au solicitat sprijin întrucât un bărbat ce se află în stare de ebrietate face scandal în fața unei societăți comerciale, acesta refuzând să stea de vorbă cu echipajul medical.

În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au depistat persoana în cauză ca fiind un bărbat în vârstă de 29 de ani din municipiul Ploiești, iar în urma controlului corporal al acestuia au fost identificate trei obiecte tăietor-înțepătoare pe care le-ar fi sustras din încinta unei unități comerciale.

Ulterior, acesta a fost condus la sediul unității de poliție pentru audiere.

De asemenea, din verificări a reieșit faptul că până la sosirea polițiștilor bărbatul ar fi înțepat cu unul dintre cele trei obiecte anvelopa spate dreaptă a ambulanței.

Astfel, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și distrugere și continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *