Un altfel de Păcală. A plecat cu poarta în spinare. Polițiștii ploieșteni l-au potolit.

Cand vine vorba de furturi, hoții nu au limite. Orice obiect poate deveni valoros în ochii unui infractor. Este și povestea celui pe care am ales să-l numim Păcală. pentru că fapta sa e destul de curioasă A plecat cu o poartă metalică în spinare, în miez de noapte.

Totul s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 4.15. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați de către polițiștii locali, cu privire la faptul că au depistat pe Bulevardul Republicii, o persoană care ar fi sustras o poartă metalică.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești, identificând persoana în cauză, ca fiind un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Buzău. A fost condus la sediul poliției, bunul sustras fiind recuperat.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi demontat și sustras o poartă din profil metalic care se afla montată în lateralul unui bloc din Municipiul Ploiești.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *