UDMR are în plan să conteste la Curtea Constituțională ordonanța referitoare la diminuarea cheltuielilor bugetare, în cazul în care va fi aprobată în cadrul Coaliției.
Edilul orașului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, afirmă că Guvernul a început într-o notă negativă în ceea ce privește ordonanța referitoare la reducerea cheltuielilor bugetare, fără a implica autoritățile locale și județene în procesul de consultare, și cu propuneri irealizabile și neconstituționale. Din aceste motive, aceasta va fi contestată la Curtea Constituțională.
”Eu cred că s-a pornit cu stângul în ceea ce privește această ordonanță privind reducerea cheltuielilor bugetare și o spun foarte sincer și foarte direct. Fără o consultare cu autoritățile locale și județene, Guvernul a venit cu niște propuneri care nu sunt realizabile. Probabil sunt și neconstituționale, dar multe din aceste propuneri nu pot fi puse în practică. Dacă un Guvern este serios, atunci invita autoritățile locale și județene la masă și spunea, <>, și noi suntem oameni responsabili, înțelegem acest lucru și atunci împreună putem găsi soluții”, a spus Antal Arpad, miercuri.
Acesta crede că în momentul în care sunt probleme bugetare, atunci trebuie, prima dată, Guvernul central și întreprinderile mari, multinaționalele, să strângă cureaua, nu IMM-urile și autoritățile locale.
”Pentru că nu este correct ca, într-o situație de criză, să mergem și să luăm bani de la IMM-uri și de la autoritățile locale.
De aceea, noi, cei de la UDMR am propus să instituim o taxă de solidaritate pentru firmele foarte mari, pe o perioadă limitată, să strângem cureaua atât la nivel central și local și să gândim, împreună, acest lucru.
Pentru că dacă cei de la București încearcă să ne impună anumite măsuri, acelea nu vor funcționa”, a precizat primarul din Sf. Gheorghe.
Antal a exprimat dorința de a trăi într-o națiune în care fiecare copil, indiferent că se naște în cel mai mic sat din Țara Moților, județul Alba, într-un sătuc din inima Secuimii, județul Covasna, sau în Sectorul 1 din București, să beneficieze de aceleași șanse și servicii publice de înaltă calitate. Din nefericire, această egalitate nu este prezentă în prezent.
”Dacă noi gândim ca niște contabili și vedem doar cifrele și nu vedem oamenii din spatele cifrelor, atunci România va ajunge să aibă niște metropole foarte bogate, iar între aceste centre urbane să fie deșert. Nu cred că ne dorim acest lucru, Trebuie să gândim ca niște oameni responsabili de soarta cetățenilor, nu ca niște contabili. Dacă ucidem identitățile locale și distrugem identitățile regionale, atunci această țară nu va performa niciodată”, a afirmat Antal Arpad.
Mai multe informații găsiți aici.