Sursa: profimedia images

Twitter a pierdut aproape jumătate din veniturile sale din reclame și advertising de când a fost cumpărat de Elon Musk cu 44 miliarde de dolari, anul trecut, în octombrie, conform companiei.

Musk a dat afară în jur de jumătate dintre angajații Twitter prezenți la momentul în care a preluat conducerea. Măsura a fost luată într-o încercare de a tăia costurile și a mări veniturile companiei.

Aplicația rivală „Threads” are, acum, 150 de milioane de utilizatori, conform unor estimări, iar legătură directă cu Instagram dă platformei potențialul să ajungă la cel puțin 2 miliarde de utilizatori.

Între timp, Twitter se străduiește să reziste sub presiunea unor datorii imense. Elon Musk a spus că Twitter este în continuare pe minus în ce privește finanțele, dar nu a precizat care a fost perioada în care a fost înregistrată prăbușirea de 50% în sursele de venit din reclame.

„Trebuie să ajungem la un flux financiar pozitiv înainte de a avea luxul de a ne ocupa de orice altceva”, a spus miliardarul american.

Situația din prezent a Twitter arată că măsurile agresive de reducere a costurilor cu concedieri și alte astfel de decizii nu au fost suficiente pentru a convinge companiile care făceau reclamă la Twitter să revină și după ce Elon Musk a făcut schimbări semnificative la politica de moderare a rețelei sociale.

„Dar, din păcate, are datorii de 13 miliarde de dolari de plătit până la sfârșitul lunii iulie, așa că s-ar putea să vedem mai multe presiuni asupra acțiunilor din Tesla dacă va trebui să-și vândă mai mult din participația din acea companie. Nu ai paria împotriva lui, este un fel de figură mercurială și cred că probabil că o va întoarce, dar va dura mai mult.” Lucy Coutts, director de investiții la JM Finn.

Sursa: digi2.ro

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *