logo
RNTV Live

Turneu de maximă importanţă SUA. Vezi ce a făcut directorul SRI în Statele Unite

sursa foto Radu Tudor
Mihai Constantinescu

Întâlniri oficiale cu șefi ai serviciilor de informații americane

Turneu de maximă importanţă SUA. Vezi ce a făcut directorul SRI în Statele Unite.

Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a întreprins o serie de întâlniri oficiale la instituțiile din comunitatea de intelligence din Statele Unite ale Americii.

La Agenția Centrală de Informații (CIA), directorul SRI a avut discuții cu conducerea instituției, precum și cu înalți responsabili din principalele domenii de activitate ale agenției. În contextul noilor provocări de securitate și al situației regionale, discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre cele două servicii partenere privind prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității.

Colaborarea se derulează în toate domeniile de interes actual pentru securitatea celor două state, cu accente pe domenii precum prevenirea și contracararea agresiunilor cibernetice, a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă și amenințărilor de tip hibrid. Pe parcursul întâlnirii, oficialii americani au ținut să mulțumească SRI și întregii comunități de informații din România pentru modul în care se implică în combaterea acestor amenințări.

La sediul FBI, reprezentanții Biroului Federal de Investigații au reiterat importanța continuării parteneriatului strategic dintre serviciul de informații român și cel american. Oficialii FBI au apreciat colaborarea FBI-SRI pe componenta schimbului constant de informații, a luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate transnaționale. Reprezentanții FBI  au subliniat faptul că parteneriatul cu SRI are deja o tradiție foarte importantă și că aceasta trebuie să continue, cu precădere în dosarele de infracțiuni cibernetice, din ce în ce mai complexe

CITEŞTE CONTINUARE AICI

CITEŞTE ŞI https://portal.republikanews.ro/bile-si-in-bariera-bucuresti-cea-mai-periculoasa-trecere-din-cartier-a-fost-aerisita/

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor