logo
RNTV Live

Tribunalul trage de timp: șase amânări în patru luni în procesul fostului primar din Câmpina

Tiseanu-Horia
Ștefan Petre

Horia Tiseanu, fostul primar al Câmpinei, are pe rol la Tribunalul Prahova un dosar cu acuzații privind fapte de corupție, care însă are până acum un istoric incredibil.

Trimis în judecată în toamna anului 2017, Tiseanu este acuzat de trafic de influență, abuz în serviciu și instigare la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, toate realizate în exercitarea funcției de primar – acesta fiind și motivul pentru care DNA le clasifică drept fapte de corupție.

După mai multe amânări și numeroase termene, și după pandemie, în toamna lui 2021, instanța ar fi trebuit să se pronunțe, dar judecătorul care se ocupa de caz a fost promovat în funcție și tot procesul a luat-o de la cap. În februarie 2023, instanța rămâne în continuare în pronunțare! Între timp, s-a amânat pronunțarea de șase ori în patru luni, iar termenul anunțat pentru pronunțarea verdictului în prima instanță este 29 iunie 2023.


Să fie prescrierea faptelor motivul pentru care instanța „trage de timp”?

Pedeapsa maximă pentru fiecare faptă de care este acuzat Horia Tiseanu este de 7 ani închisoare. Conform legii în vigoare, prescripția pentru faptele de corupție este mai mare cu jumătate din durata normală, adică, în cazul de față, este nu de 8, ci de 12 ani.

Tiseanu este însă acuzat de corupție pentru acțiuni ce datează din 2014, astfel că, în 2026, fostul primar al Câmpinei ar putea scăpa de răspunderea în fața legii, dacă instanțele continuă să tărăgăneze cazul.


Trimiși în judecată alături de Horia Tiseanu au mai fost Gheorghe Ecaterinescu – fostul director al Direcției Economice Câmpina (decedat însă pe 5 martie 2018) și Carmen Gheorghe – fostul director al Poliției Locale Câmpina, ambii pentru complicitate la abuz în serviciu. De asemenea, fostului edil i s-a pus poprire pe venituri pentru a recupera o sumă de aproximativ 140.000 lei, considerată prejudiciu. În cadrul unei anchete a DNA venite în urma unui control al Curții de Conturi, mai mulți angajați ai Primăriei Câmpina au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, instanța pronunțând sentințe de închisoare cu suspendare în cazul lor – sentințe rămase definitive.

Astfel, singurul motiv rațional care poate fi luat în calcul pentru amânările constante, în locul pronunțării unui verdict clar, este așteptarea prescrierii faptelor lui Horia Tiseanu!

Sursă: Câmpina TV

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

bogdan-nica-pnlromsilva COREP 07 SRL - Firma de constructiigristotermo-ploiestispalatoria-haroldparc industrialeko-angajeazaekond-angajeazasponsor